Consiliul de Securitate al ONU a condamnat luni în unanimitate testul balistic efectuat duminică de Coreea de Nord şi a ameninţat că "va adopta noi măsuri semnificative" împotriva Phenianului, transmite AFP preluat de Agerpres.
Cele 15 ţări membre ale Consiliului, inclusiv China - principalul aliat al Coreii de Nord -, au aprobat un text propus de Statele Unite care afirmă că testul balistic reprezintă o "gravă încălcare" a rezoluţiilor ONU.
"Este timpul pentru Coreea de Nord să dea socoteală, nu doar în cuvinte, ci şi în acte", au scris cele 15 ţări.
Consiliul de Securitate s-a reunit de urgenţă la solicitarea Statelor Unite, Japoniei şi Coreii de Sud, la o zi după o un nou tir cu rachetă balistică efectuat de Coreea de Nord, menit, în opinia Seulului, să testeze reacţia noului preşedinte american, Donald Trump.
Acesta din urmă a promis luni după-amiază că va răspunde Coreii de Nord.
"Coreea de Nord este bineînţeles o mare, mare problemă. Ne vom ocupa cu fermitate de aceasta", a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun la Casa Albă cu premierul canadian, Justin Trudeau.
Rezoluţiile ONU interzic Phenianului orice program nuclear sau balistic. De la primul test nuclear nord-coreean din 2006, regimul comunist a fost supus la şase rânduri de sancţiuni care nu l-au convins să abandoneze ambiţiile sale militare.
ONU: Consiliul de Securitate condamnă testul cu rachetă al Coreii de Nord
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

196
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
196

125
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
125

378
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
378

1.086
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.086

1.161
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.161

598
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
598

1.883
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.883

981
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
981

107
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
107

2.361
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.361

1.826
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.826

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.432
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.432
















Comentează