Consiliul de Securitate al ONU a cerut marţi să se finalizeze o încetare a focului ''cât mai curând posibil'' pentru a permite o relansare a procesului politic vizând încetarea conflictului în Libia, relatează AFP preluat de agerpres.
"Membrii Consiliului de Securitate cer părţilor libiene să lucreze constructiv în aşa-numita comisie militară comună 5 + 5 pentru încheia un acord de încetare a focului cât mai curând posibil", se arată într-un comunicat difuzat la încheierea unei reuniuni a Consiliului privind rezultatele summitului care a avut loc duminică la Berlin.
Liderii principalelor ţări implicate în conflictul din Libia s-au angajat duminică să respecte embargoul asupra armelor, decis în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite, a anunţat cancelarul german, Angela Merkel, după conferinţa internaţională privind conflictul libian desfăşurată la Berlin.
Cancelarul Germaniei a anunţat că la conferinţă a fost convenit un acord care stabileşte un plan de pace pentru Libia, ''un proces obligatoriu", şi vor urma rapid acţiuni pentru a implementa ceea ce s-a convenit.
Libia se află în criză încă de la răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011. În ultimele luni, un război civil a escaladat între premierul Fayez al-Serraj recunoscut internaţional şi comandantul rival Khalifa Haftar.
ONU cere finalizarea unei încetări a focului 'cât mai curând posibil' în Libia
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

12
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
12

12
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
12

562
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
562

30
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
30

1.654
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
1.654

59
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
59

3.476
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.476

3.063
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.063

195
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
195

71
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
71

74
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
74

81
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
81

5.723
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.723
















Comentează