OMV Petrom şi Consiliul European pentru Inovare (CEI), programul pentru inovare al Uniunii Europene, îşi unesc forţele pentru a organiza un eveniment dedicat, CEI Corporate Day, primul de acest fel din România.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, la acest eveniment de matchmaking, OMV Petrom va invita unele dintre cele mai inovative companii mici şi mijlocii (IMM-uri) din Europa să îşi prezinte proiectele, să se cunoască şi să deruleze afaceri. Toţi participanţii selectaţi dezvoltă proiecte inovatoare în sectorul energetic bazate pe tehnologii avansate, care răspund obiectivelor agendei climatice.
"Tranziţia energetică este o prioritate strategică pentru OMV Petrom şi ne angajăm să o sprijinim. Credem în puterea companiilor mici şi mijlocii de a veni cu soluţii inovative în sectorul energetic şi vrem să susţinem acele proiecte bazate pe noi tehnologii sustenabile prin colaborări, parteneriate şi oportunităţi de afaceri", a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Domeniile de interes pentru OMV Petrom includ soluţii inovative de stocare a energiei, tehnologii pentru economie circulară, tehnologii noi pentru sisteme solare fotovoltaice, proiecte de captare şi stocare a carbonului şi/sau în combinaţie cu producţia de hidrogen albastru, soluţii geotermale non-clasice pentru generarea de energie şi producţia de hidrogen turcoaz rezultat din piroliza metanului.
IMM-urile finanţate de CEI pot aplica pentru participare la eveniment accesând Comunitatea CEI, termenul limită pentru depunere fiind 18 noiembrie 2021.
IMM-urile selectate vor fi invitate în cadrul evenimentului CEI Corporate Days cu OMV Petrom, care va avea loc în perioada 26-27 ianuarie 2022. Atât înainte, cât şi în timpul evenimentului, acestea vor avea acces la training-uri tematice şi îşi vor prezenta proiectele în vederea unor potenţiale colaborări cu OMV Petrom.
Consiliul European pentru Inovare sprijină inovatori de top, antreprenori, companii mici şi oameni de ştiinţă care au idei extraordinare şi ambiţia de a activa la nivel internaţional.
CEI este o organizaţie cheie nouă a Orizont Europa şi reprezintă cea mai ambiţioasă iniţiativă pentru inovare a Europei, cu un buget de 10,5 miliarde euro pentru perioada 2021-2027. Sprijinul pentru inovatori, antreprenori, companii mici şi oameni de ştiinţă cu ajutorul Consiliului European pentru Inovare înseamnă mai mult decât finanţarea prin granturi.
Consiliul European pentru Inovare oferă firmelor servicii prin care se accelerează ritmul inovării, care includ training-uri de afaceri şi servicii de înalt nivel precum Corporate Days şi Investor Days, în cadrul cărora întreprinderile mici şi mijlocii pot beneficia de oportunităţi de prezentare şi parteneriate cu investitori şi corporaţii.
În plus, CEI a lansat recent Programul Emisii de gaze cu efect de seră, în cadrul căruia IMM-urile primesc sprijin şi ghidaj de specialitate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru contribuţii la generarea de inovaţii sustenabile.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 53 milioane barili echivalent petrol în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2021, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 7%, iar 21,4% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2020.
OMV Petrom şi Consiliul European pentru Inovare îşi unesc forţele pentru a sprijini IMM-urile, într-un eveniment dedicat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

14
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
14

1.202
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.202

1.453
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.453

104
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
104

1.500
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.500

75
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
75

35
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
35

29
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
29

60
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
60

61
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
61

143
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
143

131
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
131

66
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
66
















Comentează