OMV Petrom a finalizat achiziţia mai multor proiecte de parcuri fotovoltaice de la compania daneză Jantzen Renewables ApS, acestea urmând să fie dezvoltate în judeţul Teleorman, informează AGERPRES.
Potrivit unui comunicat al companiei, proiectele sunt la stadiul "gata de construit" ("ready-to-build") iar puterea instalată a parcurilor va fi de aproximativ 710 MW, fiind printre cele mai importante proiecte de acest tip şi în acest stadiu din Europa de Sud-Est. Producţia estimată pentru 25 de ani de funcţionare este de peste 20.000 GWh, producţia sa anuală fiind suficientă pentru a furniza echivalentul a aproximativ 70% din consumul casnic anual al municipiului Bucureşti, precizează sursa citată.
Proiectelor li s-a acordat deja acces la reţeaua naţională de transport energie electrică. Conform estimărilor actuale, proiectele ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului energetic naţional în a doua jumătate a anului 2026.
Tranzacţia a fost aprobată de Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe.
"Această achiziţie marchează un progres esenţial în angajamentul ferm al OMV Petrom de a dezvolta un portofoliu de aproximativ 2,5 GW de capacitate instalată de energie regenerabilă până în 2030, valorificând parteneriate strategice. Ne dorim să venim în întâmpinarea creşterii cererii pentru energie verde şi să rămânem un partener de încredere pentru clienţii noştri, contribuind la securitatea aprovizionării cu energie a României. În continuare, ne dorim să identificăm partenerii potriviţi alături de care să construim aceste proiecte", a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie, în comunicatul citat.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2023, acţionarii români deţin peste 43% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 22,5% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
Înfiinţată în 2020, Jantzen Renewables este un spin-off din Jantzen Development. În prezent, compania dezvoltă o reţea de proiecte active însumând 2GW de energie regenerabilă în România.
OMV Petrom a cumpărat proiecte de parcuri fotovoltaice de la compania daneză Jantzen Renewables
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

295
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
295

546
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
546

1.348
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.348

31
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
31

63
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
63

702
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
702

74
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
74

43
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
43

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.781
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.781

3.125
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.125

11
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
11

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61
















Comentează