Comunităţile turcă şi kurdă din Germania au lansat campanii de donaţii în bani, haine călduroase şi pături pentru victimele seismelor care au devastat luni Turcia şi nord-vestul Siriei, relatează marţi Reuters, potrivit Agerpres.
Pe măsură ce veştile despre dezastru s-au răspândit şi s-au declanşat apeluri disperate de ajutor, voluntarii au început să strângă ajutoare la Berlin, Frankfurt şi Munchen pentru cei răniţi sau rămaşi fără locuinţe.
În Germania trăiesc în jur de 2,3 milioane de persoane de origine turcă, cea mai numeroasă diaspora turcă din lume, potrivit cifrelor Comunităţii Turce din Germania.
'Nu ne-am aşteptat la aşa ceva, e o nebunie. Credeam că vom umple două furgonete şi apoi le vom expedia, dar de la 10 dimineaţa nu s-a oprit deloc', a spus Levent Cukur, care coordonează o campanie de ajutor de la sala de box pe care o conduce la Munchen.
În timp ce el vorbea, un grup de persoane încărca în camioane cutii cu donaţii. Al cincilea lot urmează să plece spre Turcia joi.
'În această perioadă este foarte frig în regiunile afectate şi oamenii au nevoie urgentă de pături, haine călduroase şi ghete', a explicat Tunca Karakas, de la asociaţia culturală Tuerkisch-Deutscher Kreis.
Salvatorii încercau în continuare marţi să ajungă la oamenii prinşi sub dărâmături, în timp ce bilanţul deceselor a trecut de 5.000.
'Ne implicăm total în muncă', a spus Faruk Akalan, un reprezentant în Germania al Semilunii Roşii kurde, care a trimis deja 250.000 de euro în zonele afectate.
'A trimite bani este mai bine decât produse, pentru că oamenii de acolo ştiu cel mai bine ce le trebuie şi pot folosi banii ca să cumpere ce au nevoie', le explică preşedintele Comunităţii Turce, Gökay Sofuoglu, celor care vor să se implice în donaţii.
Comunităţile turcă şi kurdă din Germania se mobilizează cu donaţii pentru victimele seismelor din Turcia
București
8°C
Articole Similare

69
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
69

411
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
411

790
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
790

45
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
45

776
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
776

34
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
34

3.143
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.143

1.603
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.603

1.446
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.446

2.931
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.931

1.010
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.010

1.516
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.516

2.203
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.203
















Comentează