Rusia intenţionează să impună condiţii mai dure Ucrainei în cazul în care sunt reluate negocierile de pace, a afirmat un consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează dpa.
Iuri Uşakov a afirmat că au fost obţinute rezultate concrete în cursul discuţiilor care au avut loc în martie în Turcia, înainte ca Ucraina să întrerupă contactul. Totuşi, "dacă negocierile sunt reluate acum, va fi în termeni total diferiţi", a spus Uşakov, potrivit agenţiei de presă RBK, fără a da mai multe detalii, informează Agerpres.
"De-nazificarea" şi "demilitarizarea" Ucrainei, de asemenea cedarea regiunilor de est Doneţk şi Lugansk şi recunoaşterea Crimeei ca fiind rusă au fost numite atunci de Moscova drept condiţii pentru a pune capăt a ceea ce numeşte o "operaţiune militară specială".
Omul lui Putin anunță condiții draconice pentru a relua negocierile de pace cu Ucraina: va fi în termeni total diferiți
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Război în Orientul Mijlociu - Turcia a trimis un convoi cu ajutor umanitar în Iran
4

30
Donald Trump: Libanul "nu a fost inclus" în acordul de încetare a focului cu Iranul
30

2.493
Miza conflictului din Iran: Statele Unite sunt pregătite să-l ia cu forţa
2.493

33
O invazie de lăcuste a devastat peste 32.000 de hectare în Namibia
33

2.505
Tehnologia secretă cu care CIA l-a localizat pe pilotul american catapultat în Iran: „Dacă inima ta bate, te vom găsi"
2.505

45
Israelul pregătește deschiderea aeroportului Ben Gurion
45

4.599
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
4.599

150
Conducta petrolieră saudită care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, avariată după un atac iranian
150

7.164
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
7.164

50
Lideri din Europa şi Canada pledează pentru discuţii "rapide" pentru a se pune capăt războiului în Iran
50

25
Armistițiu în Golf - Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian
25

3.571
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
3.571

44
Ministrul chinez de externe în vizită, joi şi vineri, la Phenian
44
















Comentează