Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, fiind anulată o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare primită de acesta la instanţa de fond în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air, informează AGERPRES.
Judecătorii susţin că faptele de care era acuzat Nelu Iordache s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale adoptată în mai 2022.
Astfel, pe 26 mai 2022, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a stabilit că, între 25 iunie 2018 şi 30 mai 2022, nu a existat o legislaţie în vigoare care să permită întreruperea prescrierii faptelor în cazul dosarelor penale.
De această reglementare vor beneficia mii de inculpaţi. Printre cei care au scăpat deja de condamnări se află Dorin Cocoş, Mihai Chirica sau foşti şefi din ANRP, iar alţii au ieşit din închisoare: Adrian Mititelu şi Bogdan Olteanu.
În dosarul Blue Air, magistraţii au decis încetarea procesului penal şi în cazul lui Ali Imad, administrator de firme, care avea o condamnare de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.
"În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.b C.pen., la decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.d C.pen., la decizia nr.358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată", se arată în decizia magistraţilor de la CAB.
Pe de altă parte, judecătorii au admis, în parte, acţiunea civilă formulată de statul român, reprezentat de ANAF, şi i-a obligat în solidar pe Nelu Iordache, Ali Imad şi compania Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.972.252 lei reprezentând TVA dedusă în mod nelegal la care se adaugă obligaţiile accesorii.
Decizia instanţei este definitivă.
Este vorba de dosarul în care Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA, în iunie 2018, pentru evaziune fiscală şi delapidare, fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.
Nelu Iordache primise o condamnare la Tribunalul Bucureşti, în martie 2021, de 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.
În acelaşi dosar, Ali Imad, administrator de firme, avea o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, iar compania Bata Sky Imobiliare SA trebuia să plătească o amendă penală de 30.000 lei.
În dosar au mai fost implicate alte două persoane - Mioara (fostă Stancu) Băluţă, la data faptei angajată în cadrul unei bănci, şi Luiza Maria (fostă Cristescu) Ilie, achitate la instanţa de fond.
Potrivit DNA, în perioada februarie - aprilie 2011, Nelu Iordache a înregistrat în contabilitatea SC Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), achiziţii fictive de materiale publicitare promoţionale în valoare totală de 46.356.636 lei, din care TVA în cuantum de 8.972.252 lei.
"Prin aceste demersuri, Iordache ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.972.252 lei (echivalentul a 2.133.254 euro), reprezentând TVA dedusă în mod nelegal. Produsele respective ar fi fost achiziţionate de la două societăţi administrate de Ali Imad", preciza DNA.
Ulterior, până în luna ianuarie 2014, Nelu Iordache şi-ar fi însuşit în mod necuvenit suma de 47.311.243 lei, pe care ar fi "justificat-o" prin simularea unui împrumut pe care l-ar fi acordat firmei SC Bata Sky Imobiliare SA, iar în acest sens, ar fi încheiat un contract prin care a atestat în mod neadevărat că a împrumutat societatea cu suma de 11.000.0000 euro.
"Acest contract ar fi generat, în sarcina societăţii, o obligaţie de restituire a sumei respective în favoarea lui Iordache, deşi în realitate firma nu a încasat niciodată vreun ban, în modalitatea de mai sus", mai spun procurorii.
Nelu Iordache se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad. El mai are o condamnare definitivă de 6 ani pentru nereguli în modernizarea Transalpina.
Omul de afaceri Nelu Iordache scapă de o condamnare de 12 ani. Decizia este definitivă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

189
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
189

389
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
389

413
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
413

408
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
408

955
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
955

419
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
419

224
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
224

1.220
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.220

180
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
180

2.061
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.061

1.208
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.208

810
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
810

321
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
321
















Comentează