OMS precalifică un nou vaccin antipolio în vederea stimulării răspunsului global la epidemii

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 13-02-2026 16:29

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că a precalificat un vaccin oral nou împotriva poliomielitei de tip 2, nOPV2, un pas care, potrivit estimărilor, va accelera demersurile de eradicare a acestei boli, transmite Reuters.

Precalificarea certifică faptul că vaccinul îndeplineşte standardele internaţionale de calitate şi siguranţă, permiţând agenţiilor ONU, precum UNICEF, să îl achiziţioneze şi să îl distribuie pentru a fi utilizat în cadrul campaniilor de imunizare, potrivit Agerpres.

Vaccinul nOPV2 este conceput pentru a fi mai stabil din punct de vedere genetic în comparaţie cu vaccinurile orale mai vechi împotriva poliomielitei, reducând riscul de apariţie a unor noi focare şi contribuind în acelaşi timp la stoparea transmiterii, a declarat OMS.

Această măsură vine în urma angajamentului din decembrie al liderilor mondiali de a furniza 1,9 miliarde de dolari pentru sprijinirea demersurilor de eradicare a bolii, în vederea protejării a 370 de milioane de copii în fiecare an, în pofida recentelor tăieri bugetare.

Poliomielita, o afecţiune invalidantă şi potenţial letală, a fost eradicată în numeroase regiuni, însă continuă să circule.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri