Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, i-a cerut Rusiei să asigure un acces în siguranţă în zonele din Ucraina pe care le controlează trupele sale sau care sunt sub asediu, pentru a permite acordarea de asistenţă medicală populaţiei civile, transmite joi Reuters, potrivit Agerpres.
Tedros Ghebreyesus a declarat că a discutat cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov despre situaţia din Ucraina şi despre rolul Rusiei în chestiunile de sănătate globală.
''Am cerut acces sigur la Mariupol, Herson, sudul zonei Zaporojie şi în alte zone asediate pentru a oferi ajutor umanitar. Civilii trebuie protejaţi'', a scris Ghebreyesus pe Twitter, enumerând de fapt zone din Ucraina aflate sub controlul trupelor ruse.
Însă relaţiile dintre OMS şi Rusia sunt tensionate de când a început agresiunea rusă contra Ucrainei. Membri ai biroului OMS pentru Europa au cerut săptămâna trecută închiderea biroului regional din Rusia al acestei organizaţii. De asemenea, OMS se regăseşte pe o listă cu organisme internaţionale din care parlamentul de la Moscova propune retragerea Rusiei.
În acest timp, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) face demersuri pentru ca soldaţii ucraineni care s-au predat la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol să-şi poată contacta rudele.
Organizaţia a înregistrat datele personale a sute de combatanţi ucraineni care s-au predat acolo trupelor ruse, dar nu este implicată în transportul acestora.
Conform Convenţiei de la Geneva din 1949, părţile beligerante trebuie să garanteze accesul ICRC la toţi prizonierii de război, dar organizaţia a avertizat că nu poate confirma că acest lucru va fi posibil în cazul combatanţilor ucraineni capturaţi la Azovstal. ''ICRC menţine un dialog confidenţial cu părţile în conflict asupra obligaţiilor lor conform dreptului umanitar internaţional'', afirmă organizaţia.
Ministerul rus al Apărării a anunţat că de luni până joi s-au predat la Azovstal 1.730 de combatanţi ucraineni, dintre care 771 numai în ultimele 24 de ore. Sute de luptători ucraineni ar putea fi în continuare în adăposturile combinatului.
OMS cere Rusiei acces medical în zonele asediate ale Ucrainei: 'Am cerut acces sigur la Mariupol, Herson, sudul zonei Zaporojie...Civilii trebuie protejaţi'
București
9°C
Articole Similare

1.074
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.074

703
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
703

33
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
33

1.707
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.707

31
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
31

1.686
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.686

62
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
62

64
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
64

30
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
30

1.860
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.860

2.275
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.275

16
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
16

3.957
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
3.957
















Comentează