Peste 50% dintre europeni ar putea să se infecteze cu varianta Omicron a noului coronavirus în următoarele şase-opt săptămâni, a anunţat marţi directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de Reuters şi AFP, scrie AGERPRES.
Europa a raportat peste 7 milioane de cazuri noi de COVID-19 în prima săptămână a anului 2022, un număr de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în precedentele două săptămâni, a anunţat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, într-o conferinţă de presă online.
"În acest ritm, Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (IHME) de la Universitatea Washington din Statele Unite prognozează că peste 50% din populaţia din regiunea europeană va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni", a precizat Hans Kluge.
El a subliniat că varianta Omicron prezintă mutaţii "care îi permit să adere mai uşor la celulele umane şi poate să infecteze chiar şi persoanele care au fost infectate în prealabil sau vaccinate".
OMS avertizează Europa: Omicron ar putea infecta peste 50% din populaţie
București
9°C
Articole Similare

15
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
15

24
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
24

857
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
857

27
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
27

2.031
VIDEO Semnal de alarmă din laboratoare: Vapatul favorizează apariția cancerului pulmonar și oral, confirmă pentru prima dată cercetătorii
2.031

1.862
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.862

30
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
30

50
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
50

30
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
30

146
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
146

154
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
154

2.532
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.532

51
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
51
















Comentează