Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 decembrie 2015, a suspecților AL-JENABI ALI-EDUARD și DOGAR NICOLAE FLORIN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 10 decembrie 2015, suspectul Al - Jenabi Ali - Eduard, cu sprijinul suspectului Dogar Nicolae Florin, a oferit cu titlu de mită, un autoturism marca BMW X 6, unui agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Autovehicul urma să-i fie remis agentului de poliție pentru ca acesta să nu întocmească un proces verbal de constatare a infracțiunilor flagrante săvârșite de suspectul Al - Jenabi Ali-Eduard și pentru a nu trimite probele de sânge recoltate de la acesta din urmă la spital.
Anterior, suspectul Al - Jenabi Ali – Eduard a fost depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul respectiv fără a avea permis de conducere și având o concentrație de 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat.
Suspecților Al-Jenabi Ali-Eduard și Dogar Nicolae Florin li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați la data de 11 decembrie 2015, Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
Om de afaceri, reţinut de DNA: BMW X6, şpagă pentru un poliţist
București
9°C
Articole Similare

237
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
237

482
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
482

1.382
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
1.382

1.674
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.674

1.172
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
1.172

659
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
659

2.140
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
2.140

1.942
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.942

1.258
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
1.258

1.335
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
1.335

1.004
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
1.004

2.188
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.188

721
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
721
















Comentează