Un bărbat a fost arestat preventiv pentru trafic de minori şi viol după ce a racolat o fată de 15 ani şi a determinat-o să întreţină relaţii sexuale atât cu el, cât şi cu alţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani, informează, luni, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Olt.
"În urma cercetărilor efectuate s-a reţinut că, în luna ianuarie 2024, bărbatul cercetat ar fi racolat o persoană vătămată minoră (de 15 ani), pe care ar fi adăpostit-o în locuinţa sa şi ar fi întreţinut cu aceasta, în mod repetat, relaţii sexuale. La scurt timp, bărbatul, profitând de sentimentele victimei faţă de el, precum şi de starea de vulnerabilitate în care se afla (vârsta fragedă, neînţelegeri cu familia) ar fi determinat-o să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, în schimbul unor sume cuprinse între 50 şi 300 de lei, pe care şi le-ar fi însuşit integral", precizează reprezentanţii DIICOT - Biroul Teritorial Olt.
Conform sursei citate, bărbatul ar fi racolat clienţi, ar fi negociat tarifele şi ar fi pus la dispoziţie locuinţa sa, în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a victimei.
Bărbatul a fost reţinut, iar în cursul zilei de duminică judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Olt: Bărbat arestat preventiv pentru trafic de minori şi viol
București
13°C
Articole Similare

756
O adolescentă care a căzut de la etajul 5 luptă acum pentru viață: A ajuns la spital în comă
756

698
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
698

80
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
80

2.332
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
2.332

28
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
28

2.700
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
2.700

3.286
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
3.286

2.747
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
2.747

29
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
29

62
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
62

9.273
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
9.273

89
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
89

52
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
52
















Comentează