Atacantul Olivier Giroud, finalist la Cupa Mondială 2022 cu selecţionata Franţei, a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului său cu echipa italiană de fotbal AC Milan, anunţă Gazzetta dello Sport.
Potrivit ziarului sportiv din peninsulă, Giroud îşi va pune semnătura pe un nou contract cu gruparea de pe San Siro, valabil până în 2024, anunţul oficial urmând să fie făcut în primele zile ale lunii ianuarie.
În vârstă de 36 de ani, Olivier Giroud a sosit la AC Milan în iulie 2021, de la formaţia engleză Chelsea Londra, contribuit la câştigarea titlului în Serie A de către gruparea "rossonera" în sezonul trecut, conform Agerpres.
De la sosirea sa la echipa milaneză, Giroud a marcat 23 de goluri în 57 de meciuri disputate în toate competiţiile.
Francezul, care a avut câteva zile de vacanţă după participarea la Mondialul din Qatar, urmează să se alăture vineri coechipierilor săi de la AC Milan.
Oliver Giroud, finalist la Cupa Mondială, își prelungește contractul cu AC Milan
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

510
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
510

71
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
71

18
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
18

48
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
48

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

36
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
36

26
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
26

23
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
23

42
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
42

50
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
50

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

63
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
63
















Comentează