Fostul lider politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic va compărea luni din nou în faţa judecătorilor internaţionali de la Haga, în urma apelului înaintat împotriva condamnării sale în primă instanţă, în 2016, la 40 de ani de închisoare pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează AFP şi dpa, conform agerpres.ro.
În martie 2016, Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie (TPIY) l-a găsit vinovat pe Karadzic de crime comise la Srebrenica şi Sarajevo în timpul sângerosului conflict din Bosnia (1992-1995), soldat cu peste 10.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi.
Acum în vârstă de 72 de ani, Radovan Karadzic este responsabilul politic de rangul cel mai înalt care compare în faţa justiţiei de la Haga, după decesul fostului preşedinte sârb Slobodan Milosevic, survenit în timpul procesului.
În apelul redactat de avocatul lui Karadzic, Peter Robinson, se arată că judecătorii TPIY 'l-au prezumat (pe acesta) vinovat şi şi-au construit o sentinţă pentru a justifica această prezumţie'.
Considerat un erou de mulţi dintre compatrioţii săi, fostul preşedinte al entităţii sârbilor din Bosnia, Republika Srpska, Karadzic a denunţat un 'proces politic' şi s-a declarat victima unei condamnări 'monstruoase'.
Karadzic a fost găsit vinovat de genocid pentru uciderea a aproape 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani la Srebrenica în iulie 1995, în cel mai mare masacru comis în Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Potrivit judecătorilor, masacrul a făcut parte dintr-o campanie de 'purificare etnică' planificată de Radovan Karadzic, generalul Ratko Mladic şi Slobodan Milosevic.
Karadzic a mai fost condamnat pentru persecuţii, omoruri, violuri, tratamente inumane comise mai ales în timpul asediului asupra oraşului Sarajevo, soldat cu moartea a 10.000 de civili în 44 de luni.
El a fost totuşi achitat la una din cele două acuzaţii de genocid, în lipsa probelor suficiente care să demonstreze că această infracţiune a avut loc şi în alte şapte localităţi din Bosnia.
Acuzarea, care ceruse condamnarea lui Karadzic la detenţie pe viaţă, a făcut la rândul său recurs la decizia instanţei, considerând-o prea clementă.
Audierea de luni va începe la ora 09:20 GMT în faţa Mecanismului pentru Tribunalele Penale Internaţionale (MTPI), succesorul TPIY după închiderea acestuia anul trecut.
O scurtă intervenţie introductivă a judecătorului principal Theodor Meron va fi urmată de trei ore de expunere a argumentelor de către apărare şi acuzare. Inculpatul va putea să ia cuvântul marţi.
Radovan Karadzic, o vreme fugarul cel mai căutat din Europa, a fost arestat în 2008 la Belgrad, după aproape 13 ani de când fusese dat în urmărire.
Din 2009 este încarcerat în închisoarea Naţiunilor Unite de la Haga, unde se află şi omologul său militar bosniac, Ratko Mladic, condamnat în noiembrie la închisoare pe viaţă.
Olanda: Începe procesul în apel al lui Radovan Karadzic, condamnat pentru genocid
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
3

323
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
323

707
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
707

669
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
669

227
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
227

420
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
420

383
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
383

3.047
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.047

1.463
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.463

1.583
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.583

2.767
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.767

654
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
654

1.376
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.376
















Comentează