O jumătate de milion de persoane au fost strămutate în decurs de două luni în nord-vestul Siriei, unde regimul lui Bashar al-Assad şi aliatul său rus îşi continuă ofensiva împotriva jihadiştilor şi insurgenţilor, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP potrivit Agerpres.
"Începând cu 1 decembrie, circa 520.000 de persoane au fost strămutate (...), cea mai mare majoritate dintre ei - 80% - sunt femei şi copii", a declarat David Swanson, un purtător de cuvânt al Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).
Susţinut de aviaţia rusă, regimul de la Damasc îşi continuă de mai multe săptămâni ofensiva care i-a permis să recucerească mai multe oraşe şi localităţi din provincia Idlib şi din împrejurimile ei, eludând armistiţiile care au rămas în final literă moartă.
"Violenţele cvasi-cotidiene (...) au cauzat suferinţe nejustificabile pentru sute de mii de persoane ce trăiesc în zonă", a subliniat Swanson. "Acest ultim val de strămutări agravează o situaţie umanitară deja dezastruoasă pe teren", a deplâns el.
Majoritatea strămutaţilor fug din "zonele de front" din sudul provinciei Idlib, cei mai mulţi dintre ei "deplasându-se spre zone urbane şi tabere de refugiaţi din nord-vestul Idlib" sau în teritorii din nordul regiunii vecine Alep, lângă frontiera cu Turcia, a precizat Swanson.
Jumătate dintre persoanele care trăiau în ultimii ani în provincia Idlib erau sirieni ce fugiseră din alte regiuni ale ţării recucerite de regim.
Această provincie şi unele zone din regiunile vecine Alep, Hama şi Lattakia, sunt dominate de jihadişti din Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură siriană a Al-Qaida). Grupări ale insurgenţilor sunt prezente în zonă.
Regiunea Idlib a mai fost scena unei ofensive de anvergură între aprilie şi august 2019, în timpul căreia au fost ucişi aproape o mie de civili, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Puterea siriană, care deţine controlul deja peste 70% din teritoriul ţării, s-a declarat decisă să recucerească întreaga zonă.
Siria este sfâşiată din 2011 de un conflict care a făcut până acum peste 380.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.
Ofensiva trupelor lui Al-Assad în nord-vestul Siriei a generat în două luni jumătate de milion de strămutaţi
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

199
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
199

1.043
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
1.043

5.138
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
5.138

115
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
115

1.107
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.107

936
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
936

1.003
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.003

60
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
60

1.526
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.526

780
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
780

1.678
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.678

73
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
73

1.029
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
1.029
















Comentează