O sursă militară a anunţat că trei jurnalişti libanezi au fost ucişi într-o lovitură israeliană asupra vehiculului lor

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 28-03-2026 14:25

Article thumbnail

Sursă foto: x

O sursă militară a anunţat sâmbătă că trei jurnalişti libanezi, între care o corespondentă a Al-Mayadeen, un canal apropiat de Hezbollah, şi un corespondent al Al-Manar, canal afiliat mişcării pro-iraniene, au fost ucişi sâmbătă într-o lovitură israeliană asupra vehiculului lor în sudul Libanului, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Jurnalista Al-Mayadeen Fatima Ftouni şi corespondentul Al-Manar Ali Shuaib au fost ucişi de o lovitură israeliană asupra maşinii lor, în regiunea Jezzine", a precizat această sursă, adăugând că fratele Fatimei Ftouni, un cameraman, a fost şi el ucis în atac.

Al-Mayadeen a confirmat moartea Fatimei Ftouni pe canalul său de Telegram, iar Al-Manar a anunţat moartea corespondentului său de război, unul dintre cei mai vechi ai postului, într-un buletin de informaţii.

Potrivit Reuters, Al Manar a anunţat sâmbătă că cel puţin doi jurnalişti libanezi au murit într-o lovitură israeliană asupra maşinii în care se aflau, în sudul Libanului.

Armata israeliană nu a comentat imediat această informaţie, notează agenţia de ştiri britanică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri