Vulcanul Wolf, situat în arhipelagul Galapagos din Ecuador, şi unde trăieşte o specie unică în lume de iguane roz (Rosada), a intrat în erupţie, a informat vineri dimineaţă Direcţia Parcului Naţional din Galapagos (PNG), relatează EFE, potrivit Agerpres.
Parcul a postat pe contul său de Twitter imagini ale erupţiei captate de paznicii forestieri.
Iguanele roz (Conolophus marthae), specie unică în lume, trăiesc pe acest vulcan situat pe insula Isabela, unde împart habitatul cu iguanele galbene şi cu ţestoasele gigant Chelonoidis becky.
Nici Parcul Naţional din Galapagos şi nici Ministerul ecuadorian al Mediului nu au informat dacă erupţia a afectat speciile, iar Ministerul Turismului nu a emis notificări privind pericolul pe care îl reprezintă erupţia.
Prima erupţie a vulcanului datează din 1797.
Wolf este cel mai înalt vulcan din arhipelag, cu o înălţime de 1.707 metri deasupra mării şi unul dintre cei cinci vulcani activi situaţi pe insula Isabela, alături de Sierra Negra, Cerro Azul, Alcedo şi Darwin.
Vulcanul Wolf nu este situat într-o zonă locuită şi nu reprezintă un pericol pentru populaţia umană.
Potrivit Institutului Geofizic, la locală 00:20 (07:20 GMT) vulcanul a început să expulzeze gaz şi cenuşă la o înălţime de până la 3.793 de metri.
Nu există localităţi în apropierea vulcanului şi nici în direcţia spre care se îndreaptă norii de cenuşă, notează Institutul Geofizic.
În luna august, experţi şi diferite organizaţii au analizat strategii pentru conservarea iguanei roz, care trăieşte la o altitudine de 1.500 de metri şi despre al cărei comportament se cunosc puţine lucruri.
Potrivit unui recensământ realizat la începutul lunii august, pe vulcanul Wolf se estimează că trăiesc 211 iguane roz, dintre care 94% au habitatul la o altitudine de 1.500 de metri.
Insulele Galapagos, situate în Oceanul Pacific la circa o mie de km distanţă de ţărmul Ecuador, au fost declarate Patrimoniu Mondial UNESCO în 1978, datorită biodiversităţii lor terestre şi marine bogate şi unde trăiesc câteva specii unice în lume.
O specie unică în lume, în pericol - Vulcanul Wolf din Galapagos a intrat în erupție
București
7°C
Articole Similare

110
Armata israeliană pregăteşte o ofensivă pe termen lung în sudul Libanului: 'Operațiunea abia începe'
110

859
S-a descoperit o tabără militară romană ascunsă timp de 2.000 de ani în Alpii Elvețieni
859

43
Ucraina și SUA continuă negocierile pentru încheierea războiului cu Rusia
43

42
Un judecător american blochează restricțiile Pentagonului asupra presei: 'Securitatea națiunii necesită o presă liberă'
42

46
Alegeri strânse în Slovenia: Cele două partide, aproape umăr la umăr în cursa electorală
46

82
Rampa 31 de la Baikonu, din nou funcțională. Rusia a a reluat lansările de rachete
82

1.651
Cuba se pregătește pentru o invazie ordonată de Donald Trump: Situația locuitorilor este una absolut disperată
1.651

4.610
Primele nave cu cereale venite din America de Sud în Europa au schimbat total jocul: Efectele acordului MERCOSUR
4.610

89
Partidul de dreapta al cancelarului german Friedrich Merz a câştigat alegerile regionale în landul Renania-Palatinat
89

2.213
Atacuri în Liban. Președintele Aoun: 'E preludiul unei invazii terestre'
2.213

163
Șeful Trezoreriei spulberă toate speculațiile și anunță că americanii sunt dispuși să arunce un munte de bani în războiul din Iran
163

4.327
Foc și fum peste Golful Persic: Teheranul amenință să închidă Ormuzul și să declanșeze haos în regiune
4.327

172
Sinuciderea indusă de un îngrijitor ia amploare: Belgia a înregistrat o creștere a numărului persoanelor care aleg eutanasia
172
















Comentează