Cea de-a doua rundă de consultări între preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi liderii partidelor parlamentare, pe tema situaţiei create în urma referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii, are loc luni, de la ora 17,00, la Palatul Cotroceni.
Pe 30 iunie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis îi invită pe premier, guvernatorul BNR şi liderii partidelor la o nouă rundă de consultări, prilej cu care doreşte să îi informeze cu privire la concluziile Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, în perioada 28 - 29 iunie.
"În cadrul consultărilor, preşedintele Klaus Iohannis va propune înfiinţarea unui grup de lucru, care să evalueze impactul deciziei Marii Britanii asupra ţării noastre, să identifice măsurile care se impun în acest context, cât şi oportunităţile care pot apărea pentru România în situaţia creată", a informat Administraţia Prezidenţială.
Iohannis a declarat, la finalul participării la Consiliul European, că este nevoie de un nou proiect de ţară post-aderare, iar, în acest sens, intenţionează să îi invite la consultări pe guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pe premierul Dacian Cioloş, dar şi pe liderii partidelor politice.
"„Am spus și săptămâna trecută că acum e momentul să ne concentrăm și pe ce urmează în Romania. Acum ne pregătim să serbăm 10 ani de la aderare și ne punem problema unei strategii post aderare, care trebuie să țină cont de ceea ce se întâmplă acum. Este nevoie de un nou proiect de țara post-aderare”, a subliniat președintele Klaus Iohannis, la Bruxelles.
O nouă rundă de consultări pe tema BREXIT, la Cotroceni
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

523
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
523

913
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
913

1.536
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.536

1.122
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.122

862
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
862

788
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
788

3.165
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.165

2.486
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.486

2.548
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.548

3.364
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.364

781
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
781

2.428
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.428

2.432
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.432
















Comentează