Peste 3.000 de femei sunt aşteptate, în întreaga ţară, să îşi facă ecografii mamare gratuite, în cadrul celei de-a treia ediţii a campaniei #CancelCancer, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, un cabinet medical mobil dotat cu ecograf de ultimă oră va ajunge anul acesta în 20 de oraşe din România şi va oferi consultaţii senologice gratuite femeilor. Unitatea mobilă va fi amplasată în parcările supermarketurilor Kaufland din fiecare localitate, unde va staţiona timp de trei zile.
"Anul acesta, proiectul se desfăşoară în trei etape, începând cu 7 iunie, şi sunt aşteptate în jur de 3.000 de femei care să beneficieze de anamneză, învăţare autoexaminare, ecografie şi, în cazul în care este nevoie, de voucher pentru mamografie la una dintre clinicile partenere din fiecare oraş", precizează sursa citată.
Prima etapă este cuprinsă între 7 şi 30 iunie şi se va desfăşura la Hunedoara, Reghin, Turda, Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sfântu Gheorghe şi Giurgiu.
Cea de a doua va avea loc între 5 septembrie şi 2 octombrie în Călăraşi, Medgidia, Brăila, Râmnicu Sărat, Focşani, Oneşti, Bacău, Roman şi Fălticeni.
Ultima etapă se va derula în perioada 11 - 22 octombrie în Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeş şi Târgovişte.
Campania #CancelCancer a fost iniţiată de AVON cu sprijinul Kaufland în 2017.
O nouă ediţie a campaniei #CancelCancer - ecografii mamare gratuite pentru 3.000 de femei
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

24
De ce este ananasul atât de sănătos: beneficii pentru organism
24

73
De ce oamenii cei mai singuri ajung adesea să pară cei mai egoiști. Ce spune știința comportamentală
73

16
Patru ani de la inaugurarea UPU Brașov: peste 308.000 de pacienți tratați
16

41
Screening gratuit pentru cancerul colorectal, disponibil în Sectorul 1 la Complexul Caraiman
41

21
Dr. Tudor Ciuhodaru: Moderaţia, cheia unui Paşte fără vizite la spital
21

33
Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în perioada 10 - 13 aprilie
33

22
Rogobete, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății: Azi e despre oamenii care dau sens întregului sistem
22

35
Sistem automatizat de preparare a medicaţiei citostatice, cumpărat la Spitalul Judeţean Arad
35

53
România riscă să plătească până la 680 de milioane de euro în dosarul Pfizer. FACIAS solicită intervenția Curții de Conturi
53

1.209
Cum a fost tratată o afecțiune frecventă a bărbatului, după 10 ani de încercări nereușite
1.209

71
FEPAM: Noile reguli de decontare limitează accesul pacienţilor cronici la investigaţii; scădere de 47% a serviciilor
71

21
Corpul uman în expoziţia de pictură "Forma vieţii", pe holul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău
21

69
Colegiul Medicilor din România cere măsuri pentru retenția medicilor
69
















Comentează