Grecia desfăşura vineri dimineaţă o importantă operaţiune de salvare a sute de migranţi aflaţi pe o ambarcaţiune care a naufragiat în largul coastelor insulei Creta, a anunţat poliţia portuară locală, potrivit AFP, citează agerpres.ro.
''Numărul persoanelor în pericol ar putea atinge sute. Sunt oameni în apă, iar navele din zonă au lansat colaci de salvare şi intervin pentru salvarea migranţilor'', a precizat o purtătoare de cuvânt a poliţiei portuare greceşti.
Ambarcaţiunea, având o lungime de 25 de metri, este pe jumătate scufundată. Ea fost semnalată de o navă de pasageri la 75 de mile sud de insula Creta.
Poliţia portuară greacă a trimis la locul incidentului două nave de patrulare, un avion şi un elicopter. Cel puţin patru nave care se aflau în zonă participă la operaţiunile de salvare.
Provenienţa ambarcaţiunii cu migranţi nu este cunoscută, dar autorităţile nu exclud nicio ipoteză - ea ar putea veni din Turcia, Libia sau Egipt.
Poliţia portuară din Creta a interceptat pe 27 mai, în largul coastelor insulei, o vedetă condusă de doi presupuşi traficanţi de persoane, un ucrainean şi un egiptean, care transporta 65 de sirieni, afgani şi pakistanezi. Poliţia portuară nu a precizat dacă nava, plecată din Turcia, se îndrepta spre Italia sau a optat pentru acest traseu pentru a ajunge în Grecia evitând patrulele NATO desfăşurate mai la nord, în Marea Egee.
Desfăşurarea navelor NATO vizează mai ales 'tăierea' rutei prin Marea Egee folosite începând de anul trecut de sute de mii de migranţi pentru a ajunge în Europa.
O nouă DRAMĂ printre imigranți: Naufragiu de proporții în Mediterană
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
7

416
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
416

27
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
27

737
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
737

2.193
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.193

2.354
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.354

2.206
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.206

4.281
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.281

2.625
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.625

776
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
776

561
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
561

2.133
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.133

866
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
866
















Comentează