Premierul britanic conservator, Boris Johnson, a suferit un nou eşec sâmbătă, odată cu demisia altui deputat din partidul său, care a optat să se alăture unei formaţiuni din opoziţie care se opune Brexitului, transmite AFP preluat de agerpres.
Sam Gyimah, fost ministru al universităţilor şi ştiinţei, s-a alăturat Partidului Liberal Democrat cu ocazia conferinţei anuale de la Bournemouth, pe coasta de sud a Angliei. "Boris Johnson oferă o alegere dificilă deputaţilor moderaţi şi progresişti ai Partidului Conservator: să accepte un Brexit fără acord ori să părăsească viaţa publică", a subliniat el.
"Am ales să lupt în continuare, ca liberal-democrat, pentru valorile în care am crezut întotdeauna", a afirmat Sam Gyimah.
Demisia sa a avut loc la câteva zile după cea a deputatului conservator Phillip Lee, care a făcut ca premierul Boris Johnson să piardă majoritatea în parlament.
Sam Gyimah este al şaselea deputat care s-a alăturat în acest an Partidului Liberal-Democrat care, în prezent, are 18 mandate în Camera Comunelor din totalul de 650.
"Este clar că liberal-democraţii sunt pe punctul de a-i aduna pe cei care vor să rămână în UE", a reacţionat lidera partidului, Jo Swinson.
Sam Gyimah a demisionat anul trecut din guvernul condus de Theresa May din cauza dezacordului cu strategia acesteia pentru a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană.
Fervent partizan al unui nou referendum privind Brexitul, el a fost foarte critic la adresa lui Boris Johnson, care a ameninţat să părăsească UE la 31 octombrie cu sau fără acord asupra condiţiilor de retragere.
Fostul ministru de 43 de ani, un timp considerat o stea în ascensiune a conservatorilor, a intenţionat în iunie să candideze împotriva lui Boris Johnson la conducerea partidului.
O nouă demisie în rândul deputaţilor conservatori care se opun Brexitului
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
0

1
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
1

1
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
1

1
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
1

4
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
4

1.422
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.422

46
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
46

2.167
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
2.167

3.610
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.610

6.523
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
6.523

3.699
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.699

5.194
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.194

2.395
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.395
















Comentează