O navă militară americană a trecut joi prin strâmtoarea Taiwan, a anunţat Ministerul Apărării de pe insulă, la mai puţin de o săptămână după ce preşedintele Tsai Ing-wen a fost reales detaşat cu o platformă care promovează rezistenţa faţă de China, relatează Reuters preluat de agerpres.
Nava a trecut prin calea navigabilă sensibilă, iar forţele armate ale Taiwanului au monitorizat-o tot timpul, a precizat vineri Ministerul Apărării într-un comunicat, descriind tranzitul navei prin strâmtoare drept "o misiune obişnuită".
"Oamenii pot dormi liniştiţi", a adăugat sursa citată.
Taiwanul este cea mai sensibilă problemă teritorială şi diplomatică a Chinei, iar Beijingul nu a exclus niciodată utilizarea forţei pentru a readuce insula sub controlul său. Îngusta strâmtoare Taiwan care separă insula de China este o sursă frecventă de tensiune.
Ultimul portavion chinez, Shandong, a trecut de două ori prin strâmtoare înainte de alegerile de sâmbătă din Taiwan, iar Taipeiul a denunţat o tentativă de intimidare.
Forţele navale ale SUA au anunţat că crucişătorul USS Shiloh cu rachete ghidate a efectuat un tranzit complet prin strâmtoarea Taiwan, fără a furniza detalii suplimentare. SUA au efectuat misiuni sporadice prin strâmtoare în ultimii doi ani.
Washingtonul nu are legături oficiale cu Taiwanul dar este obligat prin lege să-i asigure insulei mijloace de a se apăra şi este principala sa sursă de arme.
O navă militară americană a trecut prin strâmtoarea Taiwan la nicio săptămână de la alegerile prezidenţiale de pe insulă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
0

1
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
1

2.501
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.501

3.749
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.749

260
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
260

6.678
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.678

90
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
90

7.029
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.029

2.707
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.707

79
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
79

3.035
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
3.035

100
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
100

7.233
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.233
















Comentează