Un tribunal din Roma a acceptat cererea formulată de compania de construcţii Astaldi SpA care vrea să obţină protecţie împotriva creditorilor, au declarat miercuri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, informează Agerpres.
În luna septembrie, Astaldi, companie care are activităţi şi în România, a solicitat tribunalului protecţie faţă de creditori "cu rezervare", o modalitate folosită în Italia pentru a permite unei firme să-şi continue afacerile.
"În urmă cu câteva minute, tribunalul a informat compania că i-a acceptat cererea", a declarat una dintre surse.
Acum, compania are la dispoziţie 60 de zile pentru a prezenta un plan de restructurare. Acest termen limită poate fi prelungit cu alte 60 de zile.
Astaldi, care are peste 10.500 de angajaţi, spera să vândă cel de-al treilea pod peste strâmtoarea Bosfor (Istanbul) pentru a-şi întări nivelul lichidităţilor şi a-şi reduce datoria, care se ridica la 1,26 miliarde euro (1,5 miliarde de dolari) la finalul anului trecut.
În România, Astaldi are contracte de miliarde de euro încheiate cu administraţia centrală dar şi locală. Cel mai important proiect aflat în derulare este finalizarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou, între staţiile Eroilor şi Râul Doamnei. Tot Astaldi are în execuţie şi cel mai mare lot din Autostrada A3, Câmpia Turzii - Târgu Mureş, respectiv lotul 2 din tronsonul Ogra - Câmpia Turzii, în lungime de 18 km, contract de 437 miliarde lei. Cu CFR SA, Astaldi are contracte de 3,45 miliarde lei pentru modernizarea a 81 kilometri de cale ferată. Iar cu Primăria Capitalei, Astaldi are un contract pentru finalizarea Pasajului Ciurel.
O mare companie de construcții, care are contracte de miliarde de euro în România, a obținut în instanță protecție împotriva creditorilor
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

9
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
9

762
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
762

9
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
9

25
Mega Image și Profi se unesc oficial într-o singură companie: ce se schimbă pentru clienți și furnizori din 1 aprilie
25

382
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
382

1.318
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
1.318

3.968
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
3.968

1.040
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.040

2.155
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
2.155

2.002
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
2.002

3.521
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
3.521

7.616
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
7.616

49
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
49
















Comentează