După temperaturile caniculare record din luna ianuarie, Noua Zeelandă se confruntă joi cu ciclonul tropical Fehi, care a provocat inundaţii, evacuări şi întârzieri în multe regiuni ale ţării, informează DPA, potrivit agerpres.ro.
''Este un început de lună cu rafale de vânt şi umezeală în multe părţi din Noua Zeelandă'', a declarat meteorologul de la MetService, John Law.
Au fost emise avertizări pentru locuitorii din Insula de Sud, inclusiv pentru cel de-al doilea cel mai locuit oraş Dunedin şi pentru districtul Buller, din nord-vest.
Inundaţiile care afectează zone întinse au dus la evacuarea populaţiei de pe coasta de vest precum, din oraşul nordic Nelson şi în unele părţi din Dunedin.
Lexie Skelton, o rezidentă din oraşul Greymouth, de pe coasta de vest, a declarat pentru site-ul local de ştiri Stuff că forţele de ordine i-au spus că se fac evacuări aşa că şi-a luat doar câteva bunuri: ''A fost înfricoşător'', a spus aceasta.
Lexie Skelton a mai spus că locuieşte aici de 49 de ani, dar marea nu a ameninţat niciodată să-i inunde casa după construcţia barajului, acum 48 de ani.
Vântul bate cu viteze de până la 135 de kilometri pe oră în capitala ţării, Wellington, unde reprezentanţii administraţiei locale au avertizat că tomberoanele de gunoi se pot transforma în proiectile.
Mai multe zboruri au fost amânate sau anulate, mii de locuinţe au rămas fără electricitate, cursurile şcolare au fost anulate, iar mai multe drumuri au fost închise după ce furtuna s-a înteţit.
O furtună puternică face ravagii în Noua Zeelandă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

4
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
4

6.003
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.003

116
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
116

4.836
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.836

88
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
88

3.152
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.152

54
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
54

86
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
86

9.207
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.207

65
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
65

101
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
101

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.133
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.133
















Comentează