O femeie a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru evaziune fiscală şi refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale, într-un dosar cu un prejudiciu de peste două milioane de lei, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, informează Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, în luna noiembrie 2013 şi în perioada aprilie - mai 2014, femeia, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din judeţul Suceava, a fost invitată de către organele de control fiscal pentru a prezenta documentele legale şi bunurile din patrimoniu în vederea efectuării verificărilor financiar-fiscale, refuzând nejustificat să prezinte aceste înscrisuri şi bunuri în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.
De asemenea, în perioada iunie 2010 - august 2011, aceasta a omis să evidenţieze în actele contabile ale societăţii veniturile în sumă de 1.414.521 lei realizate din tranzacţiile comerciale desfăşurate cu o societate comercială din Piatra Neamţ, iar în perioada iulie 2010 - septembrie 2011 a omis să înregistreze relaţiile comerciale şi veniturile în sumă de 597.230 lei realizate ca urmare a relaţiilor comerciale desfăşurate cu o societate comercială din Bucureşti. În această modalitate, a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 795.312 lei, din care suma de 321.880 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 473.432 lei reprezintă TVA.
Totodată, din actele de urmărire penală efectuate rezultă faptul că, în perioada ianuarie 2010- septembrie 2013, suceveanca, în calitate de administrator al aceleiaşi societăţi comerciale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni fictive, respectiv achiziţii de bunuri în valoare de 3.028.212 lei de la mai multe societăţi din Turda, Iaşi, Vatra Dornei, Bacău, deşi nu au fost derulate relaţii comerciale cu aceste societăţi. Prin această modalitate, s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 1.210.598 lei, din care suma de 484.514 lei reprezintă impozit pe profit, iar suma de 726.084 lei reprezintă TVA.
"În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei, până la concurenţa sumei de 2.005.910 lei", se precizează în comunicat.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
O femeie a fost trimisă în judecată pentru evaziune şi sustragerea de la controlul fiscal, la Suceava. Prejudiciul depăşeşte 2 milioane de lei
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

41
Ce conține vopseaua de ouă și cât de sigură este: riscuri ascunse și alternative naturale pentru Paște
41

313
Plătit să faci curat acasă și să te filmezi: noul job care explodează și ar putea schimba viitorul muncii
313

794
Ce trebuie să conțină o filmare de bord pentru a fi acceptată de Poliția Rutieră. Lipsa detaliilor compromite procesul
794

557
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
557

1.428
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.428

1.396
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.396

2.206
O asistentă medicală a recurs la un gest necugetat. Tatăl ei a găsit-o prea târziu
2.206

1.687
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR reacționează
1.687

67
Un mesaj care aduce liniște: Profesorul Dan Voiculescu, gând de încurajare pentru familia lui Mircea Lucescu
67

3.581
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.581

3.652
Operaţiunea de sabotaj a Rusiei în România, dejucată de SRI: Doi ucraineni au fost trimişi în judecată/
3.652

2.642
VIDEO Raluca Bădulescu o demolează pe Andreea Bălan: Nici Dumnezeu nu o mai poate ajuta să se îmbrace bine
2.642

1.620
Fără lumina sfântă de la Ierusalim? Există acest risc, confirmă Patriarhia: există deja un plan „B
1.620
















Comentează