O elevă de clasa a IX-a de la Colegiul Murgoci din Brăila a căzut luni dimineaţă de la etajul al treilea al şcolii unde învăţa. Eleva a suferit un traumatism de piramidă nazală şi s-a lovit la coloana vertebrală, fiind transportată de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Cătălin Canciu, a declarat pentru Agerpres că incidentul s-a produs în timp ce eleva, deşi prezentă în şcoală, absenta de la ora de fizică, unde se aflau ceilalţi colegi ai ei.
'Eu am fost acolo la câteva minute după incident, m-a sunat conducerea şcolii. Copila era în clasă, în timp ce colegii ei de clasă se aflau în laboratorul de fizică, unde se desfăşura ora. Ea stătea în clasă cu o altă colegă calificată la olimpiada de limbă latină, care era păsuită de conducerea şcolii ca să se pregătească pentru competiţie. Fata care a căzut se afla pe pervazul geamului, iar cea care era calificată la olimpiadă i-a spus: ai grijă să nu cazi. La un moment dat a căzut pe geam, de la etajul trei. Eleva a absentat şi la prima oră, de informatică, şi a fost trecută absentă şi la fizică. Mă gândesc eu că ar fi întârziat şi a zis să nu mai intre nici la fizică. Îi cam plăcea să chiulească, avea 41 de absenţe. Am rugat conducerea şcolii să întocmească un raport pe care să îl transmitem şi la minister', a declarat Canciu.
Medicul care a preluat eleva a spus că era conştientă în momentul în care a venit Ambulanţa şi că, în urma căzăturii, eleva a suferit un traumatism de piramidă nazală şi s-a lovit la coloana vertebrală, dar că starea ei este stabilă. Un diagnostic precis va fi pus după efectuarea examenului tomograf.
O elevă a căzut de la etajul 3 al unui liceu din Brăila
București
13°C
Articole Similare

11
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
11

1.278
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.278

2.204
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.204

1.517
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.517

50
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
50

2.699
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
2.699

1.844
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.844

186
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
186

4.683
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
4.683

38
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
38

3.784
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
3.784

4.823
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
4.823

3.444
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
3.444















Comentează