Un inversor de propulsie, echipament care contribuie la frânarea avionului la aterizare, nu funcţiona la aparatul Boeing 737, cu 143 de persoane la bord, care şi-a terminat cursa într-un râu din Florida, vineri seară, a indicat un responsabil al securităţii transporturilor, transmite AFP potrivit Agerpres.
Aeronava Boeing 737-800, aflat în serviciu de 18 ani, potrivit site-ului FligtRadar24, decolase de la baza americană de la Guantanamo, Cuba, şi transporta membri ai personalului acestei baze şi familiile lor.
Avionul a plonjat în apa puţin adâncă după o aterizare foarte turbulentă, pe timp de furtună, pe pista bazei militare de la Jacksonville, Florida.
Toţi pasagerii au fost evacuaţi şi 21 de persoane au fost transportate la spital pentru răni minore, au precizat autorităţile.
Potrivit lui Bruce Landsberg, vicepreşedinte al agenţiei americane pentru securitatea transporturilor (NTSB), unul din inversoarele de propulsie ale aparatului nu funcţiona.
'Aparatul fusese în mentenanţă, iar jurnalul de mentenanţă nota că inversorul de propulsie stânga nu funcţiona', a declarat el duminică pentru presă. Ancheta va analiza desfăşurarea operaţiunilor de mentenanţă, iar 'interesul va viza, evident, starea inversorilor de propulsie', a menţionat responsabilul.
Potrivit lui Landsberg, pilotul a cerut schimbarea pistei de aterizare şi a aterizat pe o pistă redusă de prezenţa unui material naval, de la 2.734 metri la 2.377 metri.
'Nu ştiu ce au gândit sau de ce au făcut această alegere. Va fi unul din lucrurile pe care va trebui să le examinăm, din înregistrările vocilor din cabina piloţilor', a explicat el.
Cutia neagră cu înregistrarea datelor de zbor a fost recuperată, dar cea cu datele audio a rămas sub apă. 'Când o vom recupera, ne va aduce mai multe informaţii despre intenţiile echipajului', a adăugat responsabilul.
Furtuna a împiedicat eforturile de recuperare a fuselajului. Marina americană a trimis scafandri pentru a recupera animalele de companie rămase blocate în cală şi au fost instalate baraje pentru a împiedica răspândirea kerosenului în apele râului.
O defecțiune la inversorul de propulsie a fost cauza ratării aterizării avionului care a ajuns într-un râu din Florida
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

420
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
420

992
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
992

1.110
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.110

84
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
84

2.493
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.493

1.695
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.695

2.088
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.088

5.093
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.093

1.186
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.186

1.047
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.047

52
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
52

3.531
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.531

3.311
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.311
















Comentează