O cubaneză de 37 ani, care ar fi fost partenera lui Maradona pe când era minoră, în urmă cu 20 de ani, l-a acuzat pe starul argentinian, dar şi pe anturajul acestuia, de presupuse violenţe şi abuzuri, inclusiv sechestrarea, transmite AFP, citat de agerpres.
Mavys Alvarez Rego, mama a doi copii de 4 şi 15 ani, care trăieşte acum în Miami, a povestit presei din Buenos Aires că l-a cunoscut pe când avea 16 ani pe Maradona, aflat în Cuba pentru o cură de dezintoxicare.
''Am fost fermecată, el m-a cucerit. Dar după două luni totul a început să se schimbe. L-am iubit, dar l-am urât în acelaşi timp, m-am gândit chiar la sinucidere'', a povestit Mavys Alvarez, care susţine că Maradona a încurajat-o să consume cocaină, devenind la rândul ei dependentă.
Într-o călătorie alături cu Maradona la Buenos Aires în 2001, pentru o serie de evenimente omagiale, Mavys Alvarez a fost reţinută în hotel contra voinţei ei câteva săptămâni, de anturajul campionului mondial. Ea nu putea ieşi singură şi a fost constrânsă să facă o operaţie de mărire a sânilor. Conform poveştii fostei iubite, relaţia a durat 4-5 ani şi ea a fost violată o dată la locuinţa lor din Havana, episod urmat de alte violenţe fizice.
Cubaneza a depus mărturie în această săptămână la Buenos Aires în faţa unui procuror argentinian, nu în urma unei plângeri personale, ci în urma unui demers făcut de ONG-ul argentinian ''Fundaţia pentru pace'', sensibilizat de confesiunile cubanezei din ultimele săptămâni în media americană. Plângerea include acuzaţii precum trafic de persoane, privare de libertate, reducerea dreptului de servitute, violenţe şi agresiune.
''Am făcut ceea ce am făcut, acum las restul la mâna justiţiei. Mi-am atins obiectivul meu: să spun ce mi s-a întâmplat, pentru a evita ca aşa ceva să li se întâmple şi altora sau cel puţin ca alte fete să prindă putere, curajul de a vorbi'', a declarat Mavys Alvarez.
Cinci persoane din anturajul lui Maradona, acuzate în faptele descrise, au negat orice implicare prin intermediul avocaţilor lor, iar una dintre ele a depus plângere contra ONG-ului pentru denunţ calomnios.
Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.
O cubaneză de 37 ani, fostă iubită a lui Maradona, l-a acuzat pe starul argentinian de presupuse violenţe şi abuzuri
București
22°C
Articole Similare

36
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
36

23
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
23

32
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
32

109
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
109

34
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
34

63
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
63

77
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
77

41
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
41

174
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
174

91
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
91

77
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
77

6.398
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.398

38
Tommy Paul a câștigat turneul ATP de la Houston
38
















Comentează