Aplicaţia InfoCons include în secţiunea SOS numerele pentru urgenţe care pot fi apelate în cazul unei situaţii de criză, informează Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor - InfoCons, potrivit Agerpres.
Astfel, în cazul unei probleme cu produsele şi serviciile achiziţionate se contactează Protecţia Consumatorilor, iar în cazul în care există probleme legate de alimente se apelează Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Totodată, din aplicaţie pot fi accesate numerele utile şi de urgenţă la nivel judeţean cum ar fi: Primărie, Poliţia Locală, Direcţia Sanitar Veterinară, Direcţia de Sănătate Publică.
De asemenea, prin intermediul InfoCons se poate verifica dacă o unitate turistică este autorizată, înainte de a fi achitat avansul.
"Pentru a ne asigura că locul unde petrecem Revelionul (hotel, pensiune turistică sau agroturistică, vilă sau cabană) respectă criteriile de clasificare conform legii, putem verifica dacă locaţia este autorizată şi dacă clasificarea obţinută corespunde. Putem verifica uşor dacă unitatea de cazare ne pune la dispoziţie toate facilităţile conform clasificării primite. Totodată, întotdeauna trebuie să solicităm bonul fiscal pentru a avea dovada justificativă în cazul în care dorim să depunem sesizări. De asemenea dacă mergem pe pârtie trebuie să verificăm înainte dacă aceasta este omologată sau nu, pentru a fi in siguranţă.", susţin reprezentanţii InfoCons.
Numerele de urgenţă pot fi apelate direct din aplicaţia InfoCons
Explorează subiectul
Articole Similare

23
Intervenţie de urgență a poliţiştilor: un bărbat ameninţa că se aruncă în gol de pe Cetatea Devei
23

21
Insula Thassos vrea mai mulți turiști români: Primarul a venit la București ca să-i convingă
21

56
Tribunalul Vâlcea respinge acuzațiile unui sindicat al grefierilor: „Nu a existat nicio atitudine nepotrivită”
56

1.676
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.676

1.653
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.653

1.307
VIDEO Scandal la CE Oltenia: Minerii au intrat în greva foamei după ce Guvernul Bolojan le-a tăiat bonurile de masă
1.307

2.313
S-a câștigat primul jackpot al anului la Loto 6/49 – Biletul nororoc a fost jucat online
2.313

110
VIDEO Incident pe Canalul Sulina: O navă încărcată cu 6.300 de tone de soia a eşuat
110

1.505
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.505

3.206
Victor Rebengiuc, după ce autorii amenințărilor cu moartea au fost săltați de poliție: "Cu ce drept să ameninţi oamenii care îşi manifestă părerile?"
3.206

1.733
Rădăcini comune pentru un posibil viitor procuror general și partenera președintelui: Satul din Vaslui unde „toți sunt neamuri”
1.733

41
Băut şi fără permis, a furat o maşină și a intrat cu ea într-un gard. Bărbatul a fost reținut
41

2.457
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
2.457

















Comentează