Numărul solicitanţilor de azil în Germania s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la 1,6 milioane, majoritatea provenind din Siria, Afganistan şi Irak, a anunţat joi Biroul federal de statistică german (Destatis), relatează Reuters, conform agerpres.ro.
Datele privind solicitanţii de azil reprezintă un subiect sensibil în Germania, ca urmare a crizei migranţilor din 2015, una dintre cele mai grave din perioada postbelică. Pentru politica dusă în domeniul migraţiei în ultimii ani, cancelarul Angela Merkel a fost penalizat de electorat la alegerile legislative din septembrie, când conservatorii au pierdut multe mandate parlamentare în favoarea formaţiunii populiste de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania'.
Comparativ cu 2014, numărul de potenţial refugiaţi în Germania ajunsese la finalul anului trecut la 16% din numărul de cetăţeni străini de pe teritoriul german.
Printre cei 1,6 milioane de solicitanţi de azil se află oameni ajunşi în Germania din motive umanitare, persoane ale căror cereri de azil sunt în curs de procesare, cei care au primit deja statutul de refugiat sau persoane care nu au primit acest statut, dar continuă să stea pe teritoriul german. Mai mult de jumătate dintre cele 1,6 milioane de persoane primiseră până la finalul lui 2016 permisiunea de a sta în Germania, în timp ce în cazul a 158.000 cererile de azil au fost respinse.
Referitor la aceste date, cotidianul german de mare tiraj Bild a relatat că nu se ştie unde se află 30.000 de solicitanţi de azil ale căror cereri au fost respinse, ceea ce a sporit temerile referitoare la securitate.
Principala ţară de origine a solicitanţilor de azil în Germania în ultimii doi ani este Siria, 455.000 de potenţiali refugiaţi căutând protecţie pe teritoriul german. Din Afganistan au provenit 191.000 de solicitanţi de azil, iar 156.000 din Irak, potrivit sursei citate.
Deşi în estul Germaniei s-a înregistrat cea mai mare creştere în rândul solicitanţilor de azil, cei mai mulţi potenţiali refugiaţi se află în vestul ţării. Astfel, în landul Renania de Nord-Westphalia se găsesc 27% dintre solicitanţii de azil aflaţi în Germania.
O proporţie de 64% dintre solicitanţii de azil în Germania sunt bărbaţi, la nivelul întregii populaţii a ţării proporţia fiind de 49%.
Numărul solicitanţilor de azil în Germania s-a dublat în ultimii doi ani
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

3.944
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
3.944

72
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
72

4.128
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.128

63
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
63

2.771
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.771

46
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
46

73
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
73

7.847
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.847

55
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
55

85
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
85

50
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
50

2.030
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.030

8.286
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.286
















Comentează