Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 din Africa de Sud a crescut cu peste o treime în mai puţin de 24 de ore, ajungând de la 85 la 116, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din această ţară, precizând că au fost înregistrate mai multe cazuri de transmitere locală, informează AFP potrivit Agerpres.
Majoritatea pacienţilor sunt persoane din străinătate, însă numărul celor contaminaţi local - cea mai mare teamă a autorităţilor sanitare din Africa de Sud - este în continuă creştere.
Printre cele 116 cazuri confirmate "există transmisii locale", a declarat Lynn Morris, de la Institutul naţional pentru maladii transmisibile din Africa de Sud (NICD).
Primele cazuri din Africa de Sud au fost "iniţial persoane care au călătorit, însă acum avem transmisii de la persoană la persoană pe plan local", a precizat ea pentru postul de radio 702.
"Încă mai vedem focare mici de contaminare (...). Ceea ce încercăm să evităm este ca aceste mici surse de contaminare să se răspândească", a subliniat Lynn Morris.
Duminică, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a ordonat închiderea şcolilor, interzicerea adunărilor de peste 100 de persoane, dar şi intrarea pe teritoriul ţării a cetăţenilor din statele cele mai afectate de COVID-19.
De asemenea, având în vedere "scăderea considerabilă a cererii", compania aeriană naţională SAA, aflată în pragul falimentului, a anunţat miercuri anularea a 162 de zboruri în perioada 17-31 martie, din care 38 de curse internaţionale.
La rândul său, SA Express, o altă companie aeriană cu mari dificultăţi financiare, a decis "să îşi suspende operaţiunile începând cu 18 martie până la o notificare ulterioară".
Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 din Africa de Sud crește vertiginos
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

5
Grațiat de Trump pentru asaltul asupra Capitoliului, a ajuns închisoare pentru pornografie infantilă - Ce au găst anchetatorii în laptopul lui
5

459
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
459

9
Maia Sandu face vizite oficiale în Finlanda și Letonia
9

38
Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens
38

39
Doi soldaţi ai forţelor de menţinere a păcii ale ONU au fost ucişi în sudul Libanului; Franţa solicită o reuniune a Consiliului de Securitate
39

957
"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
957

33
Activitatea industrială din China își revine după două luni de contracție
33

36
Pentagonul va ţine marţi o conferinţă de presă privind războiul din Iran
36

94
Lupte grele în Liban - Patru militari israelieni au fost uciși în ciocnirile cu Hezbollah
94

2.449
Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Explozii la Ierusalim. Alertă aeriană și în EAU/ Iranul neagă orice negociere cu SUA
2.449

52
Traseul operelor de artă furate - Piața neagră, mafia și negocierile secrete
52

53
Trump se gândeşte să solicite ţărilor arabe o contribuţie la costurile războiului
53

81
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
81
















Comentează