Numărul americanilor care au depus de la mijlocul lunii martie cereri pentru acordarea de alocaţii de şomaj a depăşit nivelul record de 38,6 milioane, deoarece măsurile stricte pentru ţinerea sub control a răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au oprit brusc activitatea şi au dus la un val de concedieri, transmit DPA şi Reuters potrivit Agerpres.
Departamentul Muncii din SUA a anunţat joi că numărul cererilor pentru ajutor de şomaj a urcat săptămâna trecută cu 2,438 milioane, dar mai puţin decât nivelul de 2,687 milioane înregistrat în săptămâna precedentă şi faţă de recordul de 6,9 milioane într-o săptămână din martie. Analiştii se aşteptau la un nivel de 2,4 milioane săptămâna trecută.
Informaţiile vin într-un moment în care toate statele americane au început procesul de redeschidere a economiei. Cifrele sumbre privind şomajul întăresc aşteptările analiştilor privind o redresare lentă din recesiunea provocată de pandemie şi se adaugă datelor dezamăgitoare referitoare la cheltuielile de consum, comerţ şi piaţa imobiliară.
Majoritatea analiştilor estimează că economia a intrat în recesiune la finalul lunii martie, după ce măsurile stricte pentru ţinerea sub control a răspândirii pandemiei au oprit brusc activitatea şi au dus la un val de concedieri.
Economia americană a pierdut luna trecută 20,5 milioane de locuri de muncă, cel mai semnificativ declin din timpul Marii Recesiuni, în timp ce rata şomajului a urcat în aprilie la 14,7%, de la 4,4% în martie şi nivelul cel mai scăzut de 3,5% în februarie. Este cel mai ridicat nivel de după Al Doilea Război Mondial, depăşind recordul de 10,8% înregistrat în noiembrie 1982.
Administraţia Trump şi Congresul au deblocat împrumuturi în valoare totală de 669 miliarde de dolari pentru IMM-uri, în ideea de a le ajuta să plătească salariile angajaţilor. De asemenea, dreptul la ajutor de şomaj a fost, temporar, extins şi asupra celor care înainte nu puteau beneficia, precum liber profesioniştii.
În timpul perioadei de boom care a început în 2010 şi s-a încheiat abrupt în februarie 2020, economia SUA a creat 22 de milioane de locuri de muncă
Numărul cererilor pentru ajutor de şomaj a atins un nivel record în SUA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

267
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
267

261
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
261

1.214
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.214

777
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
777

78
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
78

2.083
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.083

1.642
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.642

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

6.043
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.043

95
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
95

132
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
132

69
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
69

75
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
75
















Comentează