Un număr record, de peste 80 de echipaje din şase ţări, vor lua startul sâmbătă şi duminică, la ediţia din acest an a raliului maşinilor clasice şi electrice, Transylvania Classic 2022, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
"Sunt încântat că şi anul acesta vom avea un număr foarte mare de echipaje la start şi mai ales că am reuşit să atragem şi câteva echipaje din afara României. Avem şi un număr record de maşini electrice şi mă bucur să văd că din ce în ce mai mulţi adoptă acest tip de mobilitate", a declarat organizatorul raliului, Sorin Itu.
Ţările participante sunt România, Bulgaria, Germania, Grecia şi Statele Unite ale Americii.
Vineri, startul se va da la ora 12,00, iar echipajele înscrise în competiţia de regularitate vor descoperi Mărginimea Sibiului şi vor trece prin Poplaca, Cristian, Ocna Sibiului, Poiana Sibiului, Sălişte, Sibiel, Orlat, Răşinari, după care vor reveni în Piaţa Mică din Sibiu.
Sâmbătă, în ultima zi a competiţiei de regularitate, participanţii vor descoperi cealaltă jumătate a judeţului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. Startul din Sibiu este programat la ora 7,00, trecerea pe Transfăgărăşan fiind în jurul orei 8,00. După coborârea Transfăgărăşanului se va pleca spre Biertan, pe traseul Săsăuş - Chirpăr - Nocrich - Alţâna - Bârghiş - Pelişor - Richiş. Sosirea echipajelor în Piaţa Mică din Sibiu este prevăzută pentru ora 18,00, iar la ora 20,30 va avea loc festivitatea de premiere.
Cel mai vechi model înscris în competiţie este un Renault Torpedo din 1920 care va fi condus de Emil Mitranovici, iar pe lista de start sunt modele ale unor producători de renume precum Ferrari, Mercedes-Benz, Porsche, BMW, Renault, Ford sau Dacia, dar şi cele mai noi modele electrice lansate până acum.
Raliul de regularitate de la Sibiu este prima competiţie dedicată maşinilor electrice din România, prima ediţie fiind organizată în 2018.
Număr record de peste 80 de echipaje la raliul maşinilor clasice şi electrice
București
7°C
Articole Similare

189
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
189

1.841
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.841

2.173
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.173

2.131
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.131

105
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
105

5.599
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.599

1.451
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.451

3.276
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.276

124
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
124

107
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
107

185
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
185

7.031
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
7.031

2.968
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.968
















Comentează