Misiunea de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a constatat un număr record de încălcări ale armistiţiului în estul Ucrainei, scena unui conflict cu separatiştii proruşi, şi a denunţat obstrucţionările tot mai numeroase în calea activităţii observatorilor, informează joi AFP.
Kievul şi insurgenţii se acuză reciproc de mai multe săptămâni de înmulţirea confruntărilor, iar Moscova a desfăşurat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina, alimentând temerile privind declanşarea unei operaţiuni militare de amploare.
"Numărul de încălcări înregistrate în timpul ultimelor două săptămâni a atins cel mai ridicat nivel de la începutul anului, fiind de trei ori mai ridicat" decât în urmă cu 15 zile, a anunţat OSCE într-un comunicat emis miercuri seara.
Misiunea desfăşurată în zona de conflict a deplâns de asemenea "o creştere semnificativă a restricţiilor şi obstacolelor asupra libertăţii sale de deplasare", subliniind că nouă zboruri ale dronelor sale cu rază de acţiune lungă au fost "afectate de interferenţe".
Situaţia de pe front s-a deteriorat rapid la începutul anului, după ce armistiţiul a fost respectat o perioadă excepţional de îndelungată în a doua jumătate a anului 2020.
Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina şi în Crimeea, pe care a anexat-o în 2014. Ea a afirmat că este vorba de manevre militare determinate de agresivitatea NATO şi a Ucrainei.
Guvernul ucrainean se teme că Moscova caută să provoace un casus belli pentru a încerca să justifice o operaţiune armată.
Considerată de mulţi susţinătoarea separatiştilor, Rusia a avertizat că va sări în apărarea cetăţenilor săi în cazul unei ofensive din partea Ucrainei. Rusia a acordat sute de mii de paşapoarte ruseşti în zonele aflate în mâinile rebelilor.
Din 2014, conflictul din estul Ucrainei a făcut peste 13.000 de morţi şi a determinat un milion şi jumătate de oameni să ia calea refugiului.
Intensitatea luptelor a scăzut după semnarea acordurilor de pace de la Minsk, în 2015, însă reglementarea politică a conflictului bate pasul pe loc.
Număr record de încălcări ale armistiţiului în estul Ucrainei (OSCE)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

79
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
79

466
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
466

725
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
725

538
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
538

1.291
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.291

75
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
75

3.189
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.189

3.913
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.913

3.111
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.111

95
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
95

4.858
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.858

100
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
100

3.559
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.559

















Comentează