Ediţia 2023 a Campionatului Mondial de Formula 1 va cuprinde un număr record de 24 de Mari Premii, conform calendarului aprobat marţi prin vot electronic de către membrii Consiliului Mondial al Sportului cu Motor din cadrul Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), informează EFE.
FIA a autorizat includerea în calendar a Marelui Premiu de la Las Vegas, ca penultimă etapă a sezonului, Statele Unite urmând astfel să găzduiască trei curse de Formula 1 în sezonul viitor (Miami, Austin şi Las Vegas).
Sezonul 2023 va debuta pe 5 martie, cu Marele Premiu al Brahrainului, şi se va încheia pe 26 noiembrie, cu Grand Prix-ul de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Marele Premiu de la Monaco, a cărui derulare se afla sub semnul întrebării, a fost confirmat pentru data de 28 mai, în timp ce Qatarul revine în calendarul Marelui Circ după o absenţă de un an.
Calendarul ediţiei 2023 a CM de Formula 1:
5 martie: Marele Premiu al Brahainului, la Sakhir
19 martie: Marele Premiu al Arabiei Saudite, la Jeddah
2 aprilie: Marele Premiu al Australiei, la Melbourne
16 aprilie: Marele Premiu al Chinei, la Shanghai
30 aprilie: Marele Premiu al Azerbaidjanului, la Baku
7 mai. Marele Premiu de la Miami (Florida)
21 mai: Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, la Imola
28 mai: Marele Premiu al Principatului Monaco, la Monte Carlo
4 iunie: Marele Premiu al Spaniei, la Barcelona
18 iunie: Marele Premiu al Canadei, la Montreal
2 iulie: Marele Premiu al Austriei, la Spielberg
9 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii, la Silverstone
23 iulie: Marele Premiu al Ungariei, la Budapesta
30 iulie: Marele Premiu al Belgiei, la Spa-Francorschamps
27 august: Marele Premiu al Ţărilor de Jos, la Zandvoort
3 septembrie: Marele Premiu al Italiei, la Monza
17 septembrie: Marele Premiu al Singapore
24 septembrie: Marele Premiu al Japoniei, la Suzuka
8 octombrie: Marele Premiu al Qatarului
22 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite, la Austin (Texas)
29 octombrie: Marele Premiu al Mexicului, la Ciudad de Mexico
5 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei, la Sao Paulo
18 noiembrie: Marele Premiu de la Las Vegas (Nevada)
26 noiembrie: Marele premiu de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite)
Număr record de curse în viitoarea ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

403
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
403

63
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
63

18
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
18

46
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
46

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

34
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
34

25
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
25

22
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
22

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

50
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
50

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

63
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
63















Comentează