Fostul profesor de şcoală primară Pedro Castillo a depus jurământul miercuri ca nou preşedinte al Peru, spunând că doreşte să pună capăt corupţiei din ţară şi să lanseze un proces pentru o nouă Constituţie, notează AFP preluat de agerpres.
"Jur în faţa lui Dumnezeu, în faţa familiei mele, a ţăranilor, popoarelor indigene (...), pescarilor, medicilor, copiilor, adolescenţilor că îmi voi exercita funcţia de preşedinte al republicii", a declarat noul preşedinte de stânga în plenul parlamentului.
"Jur popoarelor din Peru, pentru o ţară fără corupţie şi pentru o nouă Constituţie", a adăugat el, îmbrăcat în tradiţionalul costum andin negru şi purtând deja faimoasa lui pălărie albă.
Pedro Castillo a primit apoi eşarfa bicoloră din mâinile noului preşedinte al parlamentului, opozanta centristă Maria del Carmen Alva.
Ceremonia de depunere a jurământului de către noului preşedinte de stânga a avut loc în ziua în care ţara andină cu 33 de milioane de locuitori a sărbătorit bicentenarul independenţei sale. Festivităţi pentru a marca acest eveniment sunt programate până vineri.
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, şase preşedinţi din regiune, secretarul american pentru educaţie, Miguel Cardona, şi fostul lider bolivian Evo Morales au fost prezenţi la ceremonie.
"Cea mai mare provocare pentru Pedro Castillo va fi de a nu dezamăgi oamenii care au nevoie de răspunsuri rapide, deoarece nu mai au un loc de muncă, le este foame sau îşi riscă viaţa din cauza COVID-19", a subliniat pentru AFP analistul Hugo Otero.
Peru a fost lovit dramatic de pandemia de coronavirus, cu peste 195.000 de morţi, cea mai mare rată a mortalităţii din lume în raport cu populaţia.
Lunile lungi de lockdown din 2020 au cauzat pierderea a două milioane de locuri de muncă şi o scădere a Produsului Intern Brut (PIB) în 2020 de 11,12%, reaminteşte agenţia France Presse.
Noul preşedinte Pedro Castillo a promis o ţară 'fără corupţie' (Peru)
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

486
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștete evreiesc
486

45
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
45

28
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
28

94
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
94

2.025
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.025

2.335
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.335

85
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
85

1.983
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.983

77
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
77

223
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
223

103
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
103

26
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
26

61
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
61
















Comentează