Noul preşedinte al Coreii de Sud, Yoon Suk-yeol, a depus jurământul marţi în cadrul unei ceremonii în faţa parlamentului de la Seul, relatează agenţiile de presă Yonhap, DPA şi Reuters.
Fost procuror general, noul şef al statului sud-coreean a reprezentat Partidul Puterii Populare în scrutinul prezidenţial din 9 martie.
În vârstă de 61 de ani, Yoon va conduce Coreea de Sud pentru cinci ani şi îi succede lui Moon Jae-in, prezent şi el la ceremonia de marţi.
În discursul de învestitură, Yoon Suk-yeol a promis că va reconstrui ţara pe principiile unei democraţii liberale şi ale economiei de piaţă. El s-a oferit să contribuie la revitalizarea economiei ţării vecine Coreea de Nord printr-un ''plan îndrăzneţ'', cu condiţia ca Phenianul să adopte măsuri concrete în direcţia denuclearizării.
''Apelul generaţiei noastre este de a construi o ţară care adoptă democraţia liberală şi asigură o economie de piaţă prosperă, o ţară care îşi îndeplineşte responsabilităţile de membru de încredere al comunităţii internaţionale, o ţară care aparţine cu adevărat poporului'', a declarat noul preşedinte sud-coreean în faţa celor aproximativ 41.000 persoane prezente la ceremonie.
El a subliniat că este conştient de ''datoria solemnă de a reconstrui această mare naţiune''.
Noul lider de la Seul a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu alte ţări pentru a soluţiona provocările comune şi a subliniat importanţa apărării libertăţilor economice şi politice.
''Noi, ca cetăţeni globali, trebuie să ne ridicăm împotriva oricărei încercări de a ni se confisca libertatea, de a ne fi abuzate drepturile omului sau de a distruge pacea'', a accentuat el.
Yoon Suk-yeol îşi preia mandatul într-o perioadă când Coreea de Sud se confruntă cu provocări economice amplificate de pandemia de COVID-19, de războiul din Ucraina şi de alţi factori, având drept rezultat creşteri simultane ale inflaţiei, ratei dobânzii şi ratei de schimb valutar.
Noul preşedinte al Coreii de Sud, Yoon Suk-yeol, a depus jurământul
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

79
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
79

804
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
804

1.041
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.041

697
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
697

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.376
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.376

2.643
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.643

93
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
93

2.183
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.183

3.488
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.488

49
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
49

1.592
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.592

3.764
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.764
















Comentează