Fostul campion de cricket Imran Khan a ţinut duminică seară primul său discurs în calitate de premier al Pakistanului, anunţând o serie de reforme care urmăresc reducerea corupţiei şi favorizarea dezvoltării într-o ţară aflată în creştere economică, dar cu inegalităţi uriaşe, relatează AFP preluată de Agerpres.
Timp de peste o oră, el a repetat promisiunile sale de campanie, în special instaurarea unui stat-providenţă islamic. El a abordat, de asemenea, unele probleme rar evocate de prim-miniştrii pakistanezi, ca lupta împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor sau schimbările climatice.
Fără să dea nume, el şi-a exprimat speranţa de a îmbunătăţi relaţiile cu ţările vecine şi securitatea în provincia instabilă Baluchistan şi zonele tribale de la graniţa cu Afganistanul.
"Dorim pacea, pentru că Pakistanul poate prospera numai dacă pacea este restaurată", a afirmat el.
Imran Khan a făcut cunoscut că şi-a păstrat portofoliul Internelor pentru a putea superviza personal lupta împotriva spălării banilor şi corupţiei.
El a mai anunţat un plan de austeritate la vârful statului, în cadrul căruia va vinde 78 din cele 80 de maşini aflate în serviciul prim-ministrului, va concedia peste 500 de angajaţi care sunt la dispoziţia sa şi va transforma reşedinţa premierului în universitate.
"Voi lupta împotriva corupţilor. Fie ţara va supravieţui, fie cei corupţi", a declarat el.
Fostul campion s-a referit la un sistem progresiv de impozitare, afirmând că doreşte să cheltuiască fondurile publice pentru persoanele defavorizate şi în lupta împotriva schimbărilor climatice.
În prezent, circa 1% dintre pakistanezi plătesc impozit pe venit. El nu a oferit explicaţii cum va face să evolueze acest sistem.
Instalarea sa la conducerea guvernului reprezintă o schimbare majoră, după ce în ultimele decenii numai două partide şi-au împărţit puterea, atunci când nu au avut loc puciuri militare.
Imran Khan şi cabinetul său se vor confrunta cu numeroase provocări, mai ales lupta împotriva grupărilor armate extremiste, penuriei de apă şi a unei demografii viguroase care anulează însă o creştere economică susţinută.
În plus, Pakistanul se află la un pas de insolvenţă din cauza balanţei sale comerciale foarte deficitare. Numeroşi analişti prevăd că ţara va trebui să solicite un împrumut Fondului Monetar Internaţional, un aspect asupra căruia Imran Khan a evitat să se pronunţe.
Noul premier pakistanez anunță o politică reformatoare
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

7
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
7

22
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
22

34
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
34

1.805
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.805

2.304
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
2.304

2.961
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.961

2.997
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.997

2.642
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.642

2.746
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.746

3.831
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.831

51
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
51

3.891
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.891

3.148
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.148
















Comentează