Cancelarul german Olaf Scholz a cerut flexibilitate în luarea măsurilor menite să combată pandemia de coronavirus, transmite duminică dpa, potrivit Agerpres.
"Nu trebuie să existe linii roşii, această pandemie ne-a arătat acest lucru. Trebuie să fim mereu gata să regândim totul, dacă circumstanţele o cer", a declarat Scholz pentru ediţia de duminică a tabloidului Bild.
Apoi - a adăugat noul cancelar german - trebuie să acţionăm rapid şi decisiv.
"Pentru ca spitalele să poată oferi suficiente paturi la terapie intensivă în pofida numărului mare de pacienţi cu COVID-19 tocmai am deblocat o sumă mare de bani. Şi interzicerea artificiilor în Ajunul Anului Nou are ca obiectiv să evite ca persoanele rănite (de focurile de artificii) să pună o presiune suplimentară pe camerele de urgenţă", a explicat el.
Totodată, cancelarul german nu a respins categoric posibilitatea unei carantine de Crăciun. Răspunzând unei întrebări pe această temă, Scholz a spus: "Guvernul federal şi landurile tocmai au adoptat măsuri foarte rigide. Vom verifica zi de zi modalitatea în care sunt puse în aplicare şi dacă sunt suficiente".
Potrivit lui Scholz, Germania nu este divizată între vaccinaţi şi nevaccinaţi. "Marea majoritate a cetăţenilor s-a vaccinat. Mulţi alţii vor s-o facă în curând, pentru că nu mai au rezerve", a considerat el.
Noul cancelar german intră abrupt în lupta cu pandemia - Ce spune despre posibilitatea unei carantine de Crăciun
București
9°C
Articole Similare

30
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
30

22
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
22

845
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
845

393
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
393

35
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
35

1.157
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.157

1.928
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.928

1.149
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.149

310
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
310

514
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
514

422
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
422

4.447
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.447

1.627
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.627
















Comentează