Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, miercuri, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la Bucureşti, Giles Matthew Portman, prilej cu care a menţionat recenta hotărâre a Sfântului Sinod de înfiinţare a unei Episcopii Ortodoxe Române a Marii Britanii.
"Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de bun venit în România şi a apreciat bogata experienţă diplomatică a domnului ambasador. În continuare, Patriarhul României a exprimat speranţa continuării şi aprofundării relaţiilor dintre cele două popoare şi, în acest sens, a menţionat recenta hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de înfiinţare a unei Episcopii Ortodoxe Române a Marii Britanii, ca urmare a numărului mare de ortodocşi români stabiliţi, temporar sau definitiv, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord", informează Sectorul relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Patriarhiei.
În cadrul primirii, care a avut loc la Reşedinţa Patriarhală, PF Daniel a amintit de numeroasele programe social-filantropice, prin intermediul celor peste 850 de instituţii ale Bisericii, care corespund nevoilor actuale ale comunităţilor de credincioşi, îndeosebi în rândul bătrânilor, al copiilor rămaşi în grija rudelor şi al familiilor sărace.
De asemenea, înaltul ierarh a evidenţiat sprijinul cu totul remarcabil al României, în general, şi al Bisericii Ortodoxe Române, în special, acordat refugiaţilor din Ucraina, majoritatea mame cu copii, ca urmare a războiului din vecinătatea României şi a consecinţelor tragice ale acestuia.
La rândul său, diplomatul britanic a mulţumit pentru primire şi a subliniat faptul că se bucură de numirea în misiunea de ambasador al ţării sale în România şi de perspectiva cunoaşterii realităţilor societăţii româneşti şi a bogăţiei spirituale a poporului român, pe care a observat-o deja în vizitele făcute la diferite mănăstiri şi biserici din Moldova şi Bucovina.
Noul ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii - primit de Patriarhul Daniel
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

955
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
955

28
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
28

5.541
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
5.541

1.298
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.298

53
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
53

31
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
31

86
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
86

42
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
42

9.490
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
9.490

35
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
35

7.767
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
7.767

36
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
36

36
Accident în Vrancea: un bărbat a murit după ce căruța în care se afla s-a răsturnat într-o curbă
36
















Comentează