Guvernul din Noua Zeelandă a demarat joi planul de răscumpărare a armelor semiautomate şi muniţiilor interzise după atacurile de la jumătatea lui martie din localitatea Christchurch, în care au fost ucise 51 de persoane, transmite EFE potrivit Agerpres.
"Răscumpărarea şi amnistia au un singur scop: retragerea din circulaţie a celor mai periculoase arme", după atacurile asupra moscheilor Al Noor şi Linwood, din 15 martie, au afirmat, într-un comunicat comun, ministrul de Finanţe, Grant Robertson, şi şeful Poliţiei, Stuart Nash.
Planul de răscumpărare a armelor interzise după atac de la proprietarii cu permis, însoţit de o amnistie, începe joi şi va fi în vigoare până pe 20 decembrie acest an.
Fondurile pentru acest plan se ridică la peste 200 milioane de dolari neozeelandezi (116,8 milioane de euro), în timp ce comercianţii vor fi despăgubiţi pentru stocurile lor.
Răscumpărarea, care depinde de factori precum marca, modelul şi valoarea, va fi de 95% din preţul de bază în cazul unei arme noi sau aproape noi, 70% dacă aceasta este folosită şi 25% pentru armele aflate într-o stare proastă.
Totodată, compensaţia pentru piese şi cartuşe, pentru care nu este nevoie să se demonstreze existenţa unui permis de armă, va reprezenta 70% din preţul de bază şi de 25% pentru cele aflate într-o stare proastă.
De asemenea, guvernul a indicat că proprietarii unora dintre armele interzise le vor putea modifica prin intermediul unei entităţi autorizate astfel încât acestea să devină legale, urmând să li se acopere costuri de până la 300 de dolari neozeelandezi (175 euro).
Până în această săptămână, au fost predate voluntar 672 arme interzise, 4.815 au fost declarate în vederea predării, iar alte 700 au fost confiscate, a informat Radio New Zealand.
În aprilie, Parlamentul neozeelandez a aprobat înăsprirea legislaţiei privind deţinerea de arme semiautomate, ca răspuns la masacrul atribuit australianului Brenton Tarrant şi comis în două moschei din oraşul Christchurch.
Noul cadru legal prevede interzicerea armelor semiautomate, dar şi a pieselor, cartuşelor şi muniţiei ce pot fi folosite pentru modificarea armelor şi transformarea lor în semiautomate, precum şi a încărcătoarelor cu o capacitate de peste 5 cartuşe.
Tarrant, acuzat de terorism, 51 de asasinate şi 40 de tentative de asasinat, a transmis atacul live pe Facebook în timp ce trăgea direct în musulmanii prezenţi în moschei la rugăciunea de vineri.
Acuzatul, care şi-a afirmat de asemenea pe reţelele sociale ideologia, a surprins autorităţile, deoarece nu avea antecedente şi obţinuse permisul de armă în noiembrie 2017 după îndeplinirea cerinţelor legale.
Noua Zeelandă răscumpără armele interzise după atacul de la Christchurch
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

30
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
30

22
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
22

845
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
845

393
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
393

35
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
35

1.157
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.157

1.928
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.928

1.149
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.149

310
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
310

514
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
514

422
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
422

4.447
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.447

1.627
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.627
















Comentează