Noua Zeelandă îşi va păstra frontierele închise pentru majoritatea călătorilor internaţionali pentru o perioadă de încă cinci luni, a informat miercuri guvernul acestei ţări, potrivit Reuters.
Dincolo de izolarea sa geografică, această ţară din Pacificul de Sud a impus unele dintre cele mai dure restricţii în contextul pandemiei de coronavirus dintre naţiunile OCDE, limitând răspândirea COVID-19 şi ajutându-şi economia să-şi revină mai repede decât s-a întâmplat în alte state.
Cu toate acestea, un focar al variantei Delta, extrem de contagioasă, izbucnit mai devreme în acest an, a forţat o schimbare de strategie, abia acum metropola Auckland eliminând gradual din restricţii pe măsură ce ratele de vaccinare au crescut.
Călătorilor internaţionali complet vaccinaţi li se va permite intrarea în ţară din 30 aprilie, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ministrul responsabil cu răspunsul ţării la epidemie, Chris Hipkins. Aceştia vor trebui însă să se autoizoleze timp de şapte zile de la sosire.
Neozeelandezii vaccinaţi şi rezidenţii permanenţi aflaţi în Australia vecină vor putea călători în Noua Zeelandă începând din 16 ianuarie, în timp ce neozeelandezii vaccinaţi şi rezidenţii permanenţi aflaţi în alte ţări vor putea intra în Noua Zeelandă începând din 13 februarie.
"O abordare treptată a reconectării cu lumea este cea mai sigură abordare pentru a ne asigura că riscul este gestionat cu atenţie," a completat Hipkins.
Presiunile s-au intensificat asupra prim-ministrului Jacinda Ardern de a redeschide graniţele internaţionale înainte de sărbătorile de iarnă pentru ca expaţii neozeelandezi să se poată întoarce acasă.
Air New Zealand a declarat săptămâna trecută că a anulat aproximativ 1.000 de zboruri către Australia din cauza situaţiei incerte de la frontieră.
De la începutul pandemiei, Noua Zeelandă a înregistrat puţin peste 10.000 de cazuri de COVID-19 şi 40 de decese asociate acestei boli.
Noua Zeelandă a stabilit o dată pentru redeschiderea graniţelor pentru turişti
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

97
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
97

3.305
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.305

4.819
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.819

2.245
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.245

3.680
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.680

173
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
173

2.526
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.526

9.146
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.146

211
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
211

188
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
188

1.966
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.966

2.601
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.601

193
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
193
















Comentează