Locuitorii din Noua Zeelandă sunt invitaţi să păstreze 51 de secunde de tăcere miercuri, în memoria victimelor atacurilor de acum un an de la două moschei din oraşul Christchurch, transmite dpa potrivit Agerpres.
Festivităţile naţionale de comemorare a atentatelor în care 51 de oameni au fost împuşcaţi mortal de un australian adept autodeclarat al 'supremaţiei albilor' au fost anulate din cauza temerilor legate de răspândirea noului coronavirus.
Consiliul abrahamic al evreilor, creştinilor şi musulmanilor din Wellington i-a îndemnat pe neozeelandezi să comemoreze totuşi atacurile pe cont propriu.
Copreşedintele evreu al Consiliului, Dave Moskovitz, a propus ca miercuri, începând de la ora locală 01:40 după amiaza - momentul în care au început atacurile, cu un an şi o lună în urmă - neozeelandezii să păstreze 51 de secunde de tăcere şi să se gândească în acest timp la modul în care s-a schimbat ţara după atacuri şi cum să contribuie la crearea unei societăţi incluzive.
"Le cerem oamenilor din fiecare cămin să se oprească timp de mai puţin de un minut, pe 15 aprilie, şi să se gândească: ce pot să fac, ce poate comunitatea noastră să facă şi ce poate face Noua Zeelandă pentru a pune capăt urii din gândurile, cuvintele şi gesturile noastre?", a spus el.
Copreşedintele creştin al aceluiaşi for, părintele Ron Bennett, a precizat că, deşi a trecut o lună de la împlinirea unui an de la acele fapte, cel mai important eveniment din istoria Noii Zeelande nu poate rămâne nemarcat.
"Le cerem oamenilor 51 de secunde de reculegere, una pentru fiecare viaţă pierdută în atacuri, pentru a construi o societate mai umană. COVID-19 poate să ne încetinească în acest demers, dar nu ne poate opri", a menţionat Bennett.
În paralel, bilanţul total al cazurilor de contaminare cu noul coronavirus anunţat luni de autorităţile neozeelandeze era de 1349, cinci decese, majoritatea persoane în vârstă, şi 546 persoane recuperate.
Noua Zeelandă: 51 de secunde de reculegere pentru victimele de la Christchurch, la un an şi o lună de la atacuri
Explorează subiectul
Articole Similare

348
Bolojan îl felicită pe primul premier homosexual al Olandei: „România așteaptă cu nerăbdare să continue să colaboreze”
348

693
Moment de ruptură în UE: Ungaria, sub tirul criticilor pentru blocarea pachetului 20 de sancțiuni împotriva Rusiei
693

728
Haos în Mexic după uciderea unui lider de cartel: MAE avertizează asupra riscurilor majore de securitate
728

32
Marco Rubio ar putea amâna o vizită în Israel
32

1.029
Mărturii din Kievul devastat de patru ani de război: Salvarea a venit de la aragaz
1.029

68
Tensiuni în Orientul Mijlociu - SUA evacuează o parte din personalul ambasadei din Beirut
68

3.340
Ambasada Ucrainei la București vine cu precizări - Ce se întâmplă cu școlile cu predare în limba română din Ucraina
3.340

93
Teheranul avertizează că va considera atacuri limitate avute în vedere că către Trump drept un ”act de agresiune”
93

3.595
Paradoxal, într-un stat NATO flutură steagul Rusiei. Plățile se fac în ruble, iar elevii învață după programa rusă
3.595

47
Donald Trump reacționează la recentele violențe din Mexic: Trebuie să-și intensifice eforturile în lupta împotriva cartelurilor și drogurilor
47

4.592
VIDEO Mutări tectonice - Trump și Putin își pot da „mâna”: după Ucraina, acum încă o țară ar putea adera mai repede la UE
4.592

37
Kievul anunță noi negocieri între Rusia și Ucraina - Când vor avea loc
37

3.488
Lovitură fulger dată de Ucraina: forțele armate au recuperat 400 km pătraţi de teritoriu
3.488

















Comentează