Grecia a declarat sâmbătă că este decisă să menţină vigilenţa la graniţa cu Turcia şi să împiedice intrările ilegale în Uniunea Europeană, după ce Ankara a permis unui mare număr de migranţi să ajungă în zona de frontieră, transmite dpa potrivit Agerpres.
'În tot cursul nopţii, forţele de securitate au împiedicat trecerile frauduloase de frontieră', a afirmat sâmbătă ministrul apărării, Nikos Panagiotopoulos, la postul de televiziune elen Skai, precizând că au fost arestaţi câţiva migranţi.
Grecia şi-a intensificat totodată patrulele în zona dintre insulele sale din Egeea şi litoralul turcesc, a indicat ministrul transporturilor maritime şi politica pentru insule, Ioannis Plakiotakis, care răspunde şi de paza de coastă.
'Frontierele Greciei sunt şi frontierele Europei', a subliniat el.
Poliţia de frontieră şi unităţi speciale ale poliţiei anti-revoltă au folosit gaze lacrimogene şi grenade paralizante în cursul nopţii pentru împiedica intrarea unor migranţi pe la punctele de trecere a frontierei Kastanies şi Pazarkule
Situaţia se menţinea tensionată sâmbătă. Unii migranţi au reuşit să treacă în bărci de cauciuc râul care desparte cele două ţări, a relatat televiziunea de stat.
Guvernul de la Atena a convocat pentru sâmbătă dimineaţă o şedinţă de urgenţă pentru a lua în discuţia problema migranţilor.
Ankara susţine că a fost nevoită să relaxeze controalele la graniţă pentru refugiaţii care încearcă să ajungă din Turcia în Uniunea Europeană, din cauza presiunii celor care vin din Siria, împinşi de avansarea forţelor siriene în bastionul rebel Idlib.
Noua criză a migranților - Grecia și-a intensificat patrulele în Marea Egee
București
7°C
Articole Similare

35
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
35

41
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
41

207
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
207

212
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
212

55
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
55

33
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
33

441
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
441

662
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
662

41
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
41

648
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
648

535
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
535

659
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
659

738
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
738
















Comentează