Norvegia a declarat vineri că intenţionează să trimită un batalion de blindate lângă frontiera sa din zona arctică pe care o are cu Federaţia Rusă şi să cumpere mai multe tancuri şi piese de artilerie ca răspuns la ameninţările în creştere la adresa securităţii sale, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Cu toate acestea, ministrul norvegian al apărării, Ine Eriksen Soereide, nu a menţionat Rusia atunci când a descris planul de apărare al guvernului său minoritar şi nici nu a susţinut că vede o ameninţare curentă specifică.
Însă acest membru al NATO şi alte ţări vecine sunt tot mai îngrijorate de ambiţiile Moscovei, în special după anexarea Peninsulei Crimeea de la Ucraina, în 2014, şi manevrele navale şi aeriene ruse în regiune.
'Situaţia securitară a devenit mai schimbătoare şi mai puţin predictibilă. Aceasta are consecinţe asupra felului în care ne organizăm armata', a declarat Soereide în faţa jurnaliştilor.
Planurile prevăd ca o unitate de blindate să staţioneze în fostul district Porsanger, în nordul îndepărtat, la capătul unui lung fiord care duce spre Marea Barentz, ce se învecinează şi cu Rusia.
Sunt de asemenea prevăzute mai multe investiţii în tancuri, artilerie şi arme de precizie cu rază lungă de acţiune pentru bazele din aceaşi zonă şi în alte locaţii mai la sud, alături de o majorare a stagiului militar obligatoriu de la 12 la 16 luni.
'Trebuie să fim capabili să apărăm toate teritoriile ţării noastre. Acesta este un semnal clar că avem o responsabilitate specială în nord', a mai spus Soereide.
Ambasada Rusiei la Oslo nu a putut fi contactată deocamdată pentru un comentariu, notează Reuters.
Guvernul minoritar al Norvegiei va trebui să primească susţinerea altor partide pentru a trece propunerile prin parlament, însă există un consens cu privire la consolidarea apărării în nordul arctic.
În iunie, Rusia a declarat că decizia Norvegiei de a extinde prezenţa marinei SUA pe teritoriul său va afecta relaţiile bilaterale ruso-norvegiene şi ar putea duce la o escaladare a tensiunilor pe flancul nordic al NATO.
Norvegia intenţionează să trimită un batalion de blindate lângă frontiera cu Rusia
București
11°C
Articole Similare

11
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
11

292
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
292

17
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
17

1.472
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
1.472

910
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
910

889
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
889

2.436
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.436

876
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
876

1.318
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.318

1.965
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
1.965

3.691
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.691

41
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
41

2.478
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.478
















Comentează