Preşedintele polonez Andrzej Duda a numit joi un fost oficial din Ministerul de Justiţie din guvernul condus de partidul Lege şi Justiţie (PiS) în postul de preşedinte interimar al Curţii Supreme, în locul unei magistrate la final de mandat cu o poziţie critică faţă de formaţiunea naţionalistă aflată la putere, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Criticii guvernului spun că retragerea actualei preşedinte a instanţei, Malgorzata Gersdorf, deschide calea pentru ca PiS să aleagă un nou şef care să sprijine măsurile de revizuire a sistemului judiciar dorite de executiv şi pe care Uniunea Europeană le-a criticat pentru că ar încălca valorile democratice.
Preşedintele interimar al instanţei, Kamil Zaradkiewicz, în vârstă de 47 de ani, va avea ca sarcină să convoace o adunare a judecătorilor Curţii Supreme în următoarele zile pentru a nominaliza cinci candidaţi din care să aleagă Duda.
Gersdorf a refuzat să convoace o adunare a judecătorilor Curţii Supreme în vederea nominalizării candidaţilor care să-i succeadă în funcţie, explicând că pandemia de COVID-19 face periculoasă organizarea unei asemenea reuniuni.
Miercuri, Comisia Europeană a deschis o nouă procedură de infringement împotriva Poloniei din cauza unei legi ce permite sancţionarea judecătorilor care critică reformele controversate ale justiţiei introduse în ţară.
Prin această procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană a acordat două luni guvernului conservator polonez pentru a răspunde îngrijorărilor manifestate cu privire la efectele unei legi adoptate în ianuarie, ce permite sancţionarea judecătorilor care contestă legalitatea reformelor guvernamentale, aplicând în continuare dreptul comunitar european.
Joi, Ministerul de Justiţie de la Varşovia a transmis că executivul comunitar nu are nicio bază pentru a deschide o acţiune legală împotriva Poloniei în legătură cu noua lege privind sancţiunile disciplinare, deoarece reforma sistemului judiciar este o competenţă exclusivă a statelor membre ale UE, potrivit DPA.
Curtea Europeană de Justiţie "nu poate extinde arbitrar" sfera datoriilor statelor membre, a mai precizat ministerul.
Poziţia UE se bazează "pe o teză neadevărată" conform căreia legea în chestiune limitează dreptul judecătorilor polonezi de a sesiza Curtea de Justiţie a UE în legătură cu decizii preliminare, a adăugat ministerul.
Aceasta este a patra procedură de infringement angajată de executivul european împotriva reformelor efectuate de PiS, denunţate ca o tentativă de a controla sistemul judiciar.
Noi tensiuni la Varșovia - Președintele încearcă să preia controlul Curții Supreme
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.471
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.471

11.660
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.660

92
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
92

11.170
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
11.170

108
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
108

87
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
87

55
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
55

79
Pesimismul creşte în Europa pe fondul războiului cu Iranul, care afectează încrederea economică şi a consumatorilor
79

1.341
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.341

117
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
117

4.648
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
4.648

57
Salvaţi Copiii: Mai puţin de jumătate dintre elevii români au o viziune optimistă asupra viitorului lor profesional. Cei mai mulţi ar vrea să dezvolte o afacere, nu să continue studiile
57

3.733
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
3.733
















Comentează