Noi reguli pentru creditele bancare. Românii vor avea o surpriză dacă decid să renunțe la împrumut

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 11-02-2026 14:33

Actualizat: 11-02-2026 14:35

Article thumbnail

Sursă foto: PovesteaCasei

Regulile pentru creditele de consum se schimbă în România, în baza unei noi directive europene care pune mai mult accent pe protecția clienților. Una dintre cele mai importante noutăți este dreptul de a te răzgândi. Românii vor putea renunța la un credit în cel mult 14 zile de la semnare, fără penalități și fără să fie nevoiți să ofere explicații.

Noile prevederi ar putea intra în vigoare din toamna acestui an, însă România are termen până la 20 noiembrie 2026 pentru a le transpune complet în legislația națională, notează Euronews.

Fără costuri ascunse

Directiva urmărește și limitarea costurilor considerate abuzive. Dobânzile penalizatoare și comisioanele de întârziere vor fi plafonate, însă nivelul concret al acestor limite va fi stabilit de fiecare stat membru.

În consecință, autoritățile române vor trebui să definească prin lege pragurile aplicabile pe piața locală.

Valoarea de rambursat

În prezent, legislația națională impune deja restricții privind costul total al împrumuturilor. Pentru creditele acordate de instituțiile financiare nebancare, suma totală de rambursat nu poate depăși de două ori valoarea împrumutată. Rămâne de văzut dacă noile reguli europene vor aduce plafonări suplimentare.

Schimbările vor viza inclusiv creditele de valoare mică, chiar și sub 200 de euro, precum și împrumuturile acordate online sau serviciile de tip „cumperi acum, plătești mai târziu”, tot mai utilizate în ultimii ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri