Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, i-a cooptat, vineri, în echipa sa de la Casa Albă, pe Kathleen Troia (KT) McFarland, ca viitor adjunct al consilierului pentru securitate naţională, şi pe Donald McGahn, în poziţia de consilier juridic al preşedintelui, informează agenţiile internaţionale de presă potrivit agerpres
McFarland, în prezent analist de securitate pentru televiziunea Fox News, a lucrat în trei administraţii republicane - Nixon (1969-1974), Ford (1974-1977) şi Reagan (1981-1989) - dar şi ca asistent, în anii 70, al lui Henry Kissinger.
Deoarece numirea sa nu necesită aprobarea Senatului, ea îşi va prelua oficial postul odată cu noul preşedinte, pe 20 ianuarie anul viitor, notează AFP.
Kathleen Troia (KT) McFarland va fi în subordinea generalului în rezervă Michael Flynn, ales anterior de Donald Trump să ocupe poziţia de consilier pentru Securitate Naţională, dar a cărui numire trebuie ratificată de Congres.
"Sunt mândru că KT a decis încă o dată să servească ţara noastră şi să se alăture echipei mele de securitate naţională", a arătat Trump.
În ceea ce-l priveşte pe viitorul consilier juridic al preşedintelui, Donald F.McGahn, partener la una dintre cele mai mari firme de avocatură din lume, acesta a deţinut acelaşi rol şi în campania electorală şi îşi păstrează poziţia inclusiv în echipa de tranziţie prezidenţială.
Reuters notează că McGahn ar putea fi însărcinat să descâlcească hăţişul potenţialelor conflicte de interes ale lui Trump, un mogul imobiliar cu proprietăţi în toată lumea.
Numirile au fost făcute publice de echipa de tranziţie prezidenţială într-un comunicat din New York, unde îşi are sediul, în timp ce Trump se află încă în Florida, unde a celebrat în familie Ziua Recunoştinţei, notează şi EFE.
Pe de altă parte, echipa lui Trump a informat vineri că preşedintele ales a continuat seria convorbirilor telefonice cu diferiţi lideri internaţionali care l-au felicitat pentru câştigarea alegerilor.
Potrivit comunicatului, el a discutat între alţii cu preşedintele Panamei, Juan Carlos Varela, şi cu premierul Greciei, Alexis Tsipras.
Noi numiri în echipa lui Trump - un consilier juricic și un adjunct al consilierului pt securitate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

174
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
174

311
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
311

161
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
161

368
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
368

367
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
367

2.602
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.602

1.379
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.379

1.529
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.529

2.627
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.627

637
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
637

1.354
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.354

1.446
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.446

1.559
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.559
















Comentează