Bilanţul exploziei de joi a unei cisterne transportând gaz la Lima a urcat la 15 morţi luni, după decesul unui copil de şapte ani care fusese internat în spital cu arsuri grave, a anunţat ministrul peruan al sănătăţii, Elizabeth Hinostroza, notează AFP preluat de agerpres.
În total, cinci copii şi-au pierdut viaţa în explozia acestei cisterne cu gaz care s-a produs la Villa El Salvador, o suburbie cu 500.000 de locuitori la sud de capitala Lima.
De asemenea, şase minori figurează printre cei 48 de răniţi, care "suferă de numeroase arsuri", a detaliat Elizabeth Hinostroza în cursul unei vizite la persoanele victime ale accidentului.
"Ei sunt într-o stare gravă şi luptă pentru viaţa lor", a precizat ea.
Ministerul Sănătăţii din Brazilia a trimis la sfârşitul săptămânii trecute circa 18.000 de centimetri pătraţi de piele umană, în vederea grefelor pe răniţi.
Accidentul s-a produs joi cu puţin înainte de orele 07.00 (12.00 GMT), când localnicii plecau la serviciu.
Explozia a avut loc în urma unei scurgeri de gaz. Focul s-a răspândit foarte rapid de la cisterna care transporta 10.000 de litri de combustibil.
Pentru a face faţă incendiului care a distrus cel puţin 15 case au fost necesare 13 autospeciale.
Noi bilanț în explozia unei cisterne în Peru - 15 morți și cel putin 15 case distruse la Lima
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

334
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
334

55
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
55

1.066
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.066

454
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
454

38
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
38

1.274
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.274

2.243
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.243

1.255
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.255

328
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
328

528
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
528

432
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
432

4.828
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.828

1.671
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.671
















Comentează