Coasta vestică a Statelor Unite, deja grav afectată de o acumulare de furtuni istorice, se pregăteşte să înfrunte noi ploi abundente vineri şi pe parcursul acestui weekend, informează AFP.
O serie de furtuni s-au abătut asupra Californiei în ultimele săptămâni, care au ucis 19 persoane şi au cauzat inundaţii şi întreruperi ale alimentării cu electricitate.
Regiunea nu va fi scutită de astfel de fenomene nici în perioada următoare.
Potrivit prognozelor, primul dintre cele două cicloane care se îndreaptă din Oceanul Pacific spre coasta de vest americană urmează să aducă precipitaţii importante în nordul statului California, precum şi în statele Washington şi Oregon.
Aceste precipitaţii, despre care meteorologii spun că vor avea consecinţe importante, vor rămâne concentrate de-a lungul litoralului nordic din California şi în regiunile din nord-vestul ţărmului american de la Oceanul Pacific până vineri seară, apoi se vor extinde spre sud în cursul zilei de sâmbătă şi spre est în cursul zilei de duminică, au avertizat reprezentanţii Serviciului de meteorologie din Statele Unite (NWS).
"Nordul Californiei a fost lovit de ploi abundente în ultimele două săptămâni şi orice nou val de precipitaţii ar putea cauza inundaţii bruşte", a anunţat NWS.
Cantităţi de până la 15 cm cubi de ploaie sunt aşteptate în următoarele 48 de ore în regiunea Seattle, un oraş important din nord-vestul Statelor Unite.
O parte din statul Washington se află sub incidenţa alertelor de avalanşă, întrucât furtuna a generat depunerea unui strat de zăpadă care este mai umedă şi mai grea în regiunile montane.
Centrul pentru avalanşe din nord-vestul american (NWAC) a anunţat joi că se aşteaptă la avalanşe "periculoase şi de mare amploare" în urma acestui fenomen meteorologic.
Meteorologii se tem mai ales din cauza "avalanşelor cu zăpadă înmuiată", care se produc atunci când o zăpadă mai umedă se depune peste un strat de zăpadă mai afânată, făcând ca întregul strat de omăt să devină instabil.
Bălţi şi guri de canalizare
În regiunile înalte din nordul Californiei, un strat de zăpadă cu grosimea de 1,8 metri ar putea să se depună de vineri până marţi, iar vânturile ar putea să atingă la rafală viteza de 80 de km/h.
NWS a precizat că deplasările în zonele montane "sunt ferm descurajate" pentru acest weekend.
În regiunile mai joase, inundaţiile sunt posibile într-o zonă care se întinde de la celebrul oraş San Francisco şi până în statul Oregon, situat la nord de metropola americană.
Această regiune încă nu şi-a revenit după seria de furtuni cu care s-a confruntat în ultima vreme.
San Francisco a înregistrat cele mai ploioase două săptămâni din ultimii 150 de ani, un episod meteorologic care a pus la grea încercare sistemul de canalizare al oraşului, unde apa de ploaie se amestecă cu apele reziduale.
"Să nu săriţi în bălţi!", a avertizat Eileen White, care lucrează pentru serviciile sanitare regionale, potrivit cotidianului San Francisco Chronicle.
Cele mai recente furtuni au făcut deja 19 victime în California.
Printre victime s-au aflat conducători auto rămaşi captivi în autovehicule luate de şuvoaie de apă, persoane ucise de căderi de copaci şi un cuplu care a murit în urma unei alunecări de teren.
În centrul acestui stat american, Garda Naţională participă la operaţiuni de căutare pentru găsirea unui băiat de cinci ani care a fost luat de apă luni, în timp ce mama lui, care a supravieţuit, îl ducea la şcoală.
"Vom continua (...) până când îl vom găsi", a spus Tony Cipolla, purtător de cuvânt al şerifului din comitatul San Luis Obispo, pentru cotidianul San Luis Obispo Tribune.
California este obişnuită cu condiţiile meteorologice extreme, iar furtunile de iarnă sunt frecvente.
Totuşi, este dificil să se stabilească o legătură directă între aceste furtuni în serie şi schimbările climatice, deşi unii dintre oamenii de ştiinţă explică în mod regulat că încălzirea climei sporeşte frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme.
Aceste ploi diluviene nu vor fi însă suficiente pentru refacerea rezervelor de apă din California. Mai multe ierni cu precipitaţii peste valorile normale ar fi necesare pentru a compensa seceta din ultimii ani, potrivit experţilor în climatologie şi hidrologie.
Noi alerte în vestul SUA - Furtunile continuă
București
8°C
Articole Similare

0
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
0

87
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
87

165
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
165

326
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
326

571
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
571

973
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
973

51
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
51

826
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
826

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.361
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.361

1.692
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.692

1.522
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.522

2.997
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.997
















Comentează